Bunul simt nu tine de personalitate , de circumstante ... poate nici macar de cei 7 ani de-acasa.
Bunul simt tine de BUNUL SIMT !
Poate fi si o chestie subiectiva , desi incercam sa-l raportam la relationarea cu ceilalti , la circumstante mai mult sau mai putin generale in care ne gasim zilnic sau ocazional.
Bunul simt il ai sau nu-l ai... nu cred ca-l poti dobandi daca-ti lipseste aproape cu desavarsire.
Puterea exemplului functioneaza prea putin la cei lipsiti aproape complet de el.
Bineinteles fiecare in parte traieste cu impresia ca el e cea mai de bun simt persoana posibila.
Si pentru a-ti pune problema daca ai sau nu bun simt , iti trebuie o oarecare doza de bun simt.
Am intalnit pe parcursul anilor multe persoane cu foarte mult bun simt si probabil si mai multe persoane lipsite de aceasta calitate, pentru ca eu il consider o calitate esentiala.
In viziunea mea , bunul simt presupune in primul rand RESPECT pentru ceilalti , cu tot ce deriva din respect :
* sa fii politicos
* sa nu decizi in locul altcuiva intr-o problema care nu te priveste si nu te afecteaza
* sa pastrezi curatenia in locurile publice
* sa nu jignesti
* sa nu-ti bagi nasul in probleme care nu te privesc
* sa ajuti , daca ai posibilitatea sa o faci
* sa asculti , daca cineva simte nevoia sa-ti planga pe umar
* sa-ti faci job-ul cat poti de bine
* sa nu faci promisiuni pe care stii ca nu le poti indeplini
* sa-ti respecti cuvantul dat
* sa te exprimi civilizat
* sa nu fii agresiv
* sa nu tii mortis sa "ajuti" pe cineva care nu vrea sau nu are nevoie sa fie ajutat
Si de ce sa nu recunosc ... uneori fiecare dintre noi poate a incalcat macar una din aceste "reguli" nescrise de bun simt.
02 iulie 2009
12 decembrie 2008
Copiii
Dupa o anumita varsta , considerata optima dupa canoanele timpului... lumea incepe sa-ti puna intrebari si sa-ti dea sfaturi , uneori de-a dreptul imperative despre subiectul "copii".
Tu cand faci un copil? Ce ai de gand? Trebuie sa faci un copil, ca timpul trece !
Cam astea ar fi intrebarile si "poruncile".
Cine hotaraste ca a sosit timpul?
Cine hotaraste ca esti sau nu pregatit?
Cine stie ce vrei , ce poti , ce-ti doresti sau nu de la viata?
Ca asa are toata lumea?
Ca asta isi doreste toata lumea , in special orice femeie?
Oare?
Si daca da, de ce e asa?
Fara indoiala , copiii sunt dragalasi. Fara indoiala , e pana la urma o lege nescrisa a firii sa ai urmasi care sa-ti transmita genele mai departe (asta e de pe discovery :))
Fara indoiala copiii iti schimba radical prioritatile in viata.
Adio leneveala, adio concedii romantice, adio seri linistite, adio cluburi , adio multe....
Din fericire , toate adio-urile se pare ca-s inlocuite de lucruri carora nu le mai vedeai importanta in stresul cotidian si-n valtoarea de zi cu zi.
Alaturi de ei iti redescoperi copilaria.
Alaturi de ei reinveti sa zambesti , iti reamintesti ca joaca e mai relaxanta decat multe alte preocupari marunte care-ti ocupau timpul liber.
De ce se pune problema, trebuie sa faci un copil... sa-ti faci? !
Ti-l faci pentru tine?
Pare un gest egoist... si poate chiar asa si e.
Faci un copil ca e tarziu si nu mai apuci sau nu stii daca mai poti.
Faci un copil ca sa legi pe cineva de tine, sa-l pastrezi , desi e o prostie.
Faci un copil ca sa fie.
Faci un copil ca asa s-a intamplat.
Faci un copil ca sa repeti tiparul familiei fericite din copilaria ta... familia completa.
Faci un copil ca sa-ti reversi asupra lui toata atentia pe care poate n-ai primit-o in copilarie.
Faci un copil ca sa-l cresti cum vrei tu , cum crezi tu ca-i cel mai bine.
Faci un copil in speranta ca o sa-ti semene.
Faci un copil crezand ca o sa regasesti in el tot ce e mai bun si frumos in parintii lui.
Incerci sa-l modelezi dupa tiparul tau.
Intervin conflicte in privinta educatiei lui....
Faci un copil care sa-ti aline intr-o buna zi batranetea.
Faci un copil caruia sa-i transmiti realizarile tale...
Faci un copil ca sa-ti aminteasca de tine...
Pana la urma, chiar iti faci un copil pentru tine.... si mai putin pentru el...
Intrebarea e cand incepi sa te simti pregatit sa-ti doresti un copil.
De ce unii au nevoie de un copil care sa le "umple" viata?
Pregatit de-adevaratelea , probabil ca niciodata.
Am intrebat-o pe mama cum si cand si-a dat ea seama ca-si doreste copil, desi stiam ca aparitia mea chiar fusese un "accident" , deci nimic programat.
La sor'mea aveam niste nedumeriri si acolo voiam lamuriri.
Concluzia e ca n-a apucat sa se gandeasca daca isi doreste sau nu , daca e pregatita sau nu... noi tot am aparut.... ca asa a fost sa fie si nu altfel.
Probabil ca nici prea multe intrebari nu-s bune...
Probabil ca , material , nu te simti nicicand pregatit , desi multi n-am crescut in puf si totusi am crescut...
Probabil greu te simti suficient de matur pentru a lua o asemenea decizie , care te desparte iremediabil de copilarie....
Dar , cu o oarecare doza de inconstienta si curaj absolut necesara... probabil ca merita !
Tu cand faci un copil? Ce ai de gand? Trebuie sa faci un copil, ca timpul trece !
Cam astea ar fi intrebarile si "poruncile".
Cine hotaraste ca a sosit timpul?
Cine hotaraste ca esti sau nu pregatit?
Cine stie ce vrei , ce poti , ce-ti doresti sau nu de la viata?
Ca asa are toata lumea?
Ca asta isi doreste toata lumea , in special orice femeie?
Oare?
Si daca da, de ce e asa?
Fara indoiala , copiii sunt dragalasi. Fara indoiala , e pana la urma o lege nescrisa a firii sa ai urmasi care sa-ti transmita genele mai departe (asta e de pe discovery :))
Fara indoiala copiii iti schimba radical prioritatile in viata.
Adio leneveala, adio concedii romantice, adio seri linistite, adio cluburi , adio multe....
Din fericire , toate adio-urile se pare ca-s inlocuite de lucruri carora nu le mai vedeai importanta in stresul cotidian si-n valtoarea de zi cu zi.
Alaturi de ei iti redescoperi copilaria.
Alaturi de ei reinveti sa zambesti , iti reamintesti ca joaca e mai relaxanta decat multe alte preocupari marunte care-ti ocupau timpul liber.
De ce se pune problema, trebuie sa faci un copil... sa-ti faci? !
Ti-l faci pentru tine?
Pare un gest egoist... si poate chiar asa si e.
Faci un copil ca e tarziu si nu mai apuci sau nu stii daca mai poti.
Faci un copil ca sa legi pe cineva de tine, sa-l pastrezi , desi e o prostie.
Faci un copil ca sa fie.
Faci un copil ca asa s-a intamplat.
Faci un copil ca sa repeti tiparul familiei fericite din copilaria ta... familia completa.
Faci un copil ca sa-ti reversi asupra lui toata atentia pe care poate n-ai primit-o in copilarie.
Faci un copil ca sa-l cresti cum vrei tu , cum crezi tu ca-i cel mai bine.
Faci un copil in speranta ca o sa-ti semene.
Faci un copil crezand ca o sa regasesti in el tot ce e mai bun si frumos in parintii lui.
Incerci sa-l modelezi dupa tiparul tau.
Intervin conflicte in privinta educatiei lui....
Faci un copil care sa-ti aline intr-o buna zi batranetea.
Faci un copil caruia sa-i transmiti realizarile tale...
Faci un copil ca sa-ti aminteasca de tine...
Pana la urma, chiar iti faci un copil pentru tine.... si mai putin pentru el...
Intrebarea e cand incepi sa te simti pregatit sa-ti doresti un copil.
De ce unii au nevoie de un copil care sa le "umple" viata?
Pregatit de-adevaratelea , probabil ca niciodata.
Am intrebat-o pe mama cum si cand si-a dat ea seama ca-si doreste copil, desi stiam ca aparitia mea chiar fusese un "accident" , deci nimic programat.
La sor'mea aveam niste nedumeriri si acolo voiam lamuriri.
Concluzia e ca n-a apucat sa se gandeasca daca isi doreste sau nu , daca e pregatita sau nu... noi tot am aparut.... ca asa a fost sa fie si nu altfel.
Probabil ca nici prea multe intrebari nu-s bune...
Probabil ca , material , nu te simti nicicand pregatit , desi multi n-am crescut in puf si totusi am crescut...
Probabil greu te simti suficient de matur pentru a lua o asemenea decizie , care te desparte iremediabil de copilarie....
Dar , cu o oarecare doza de inconstienta si curaj absolut necesara... probabil ca merita !
20 noiembrie 2008
Povestea fetei frumoase
A zarit-o in marea de oameni amarati , palizi si bolnavi care asteptau resemnati in fata cabinetului.
Fata frumoasa i s-a parut o zeita luminoasa in multimea gri si mohorata.
Avea pantaloni portocalii , bluza alba, par frumos ondulat si ochi de caprioara...
Parea o zana buna desi trecea nepasatoare si ocupata prin multime.
A revazut-o partial dupa cateva saptamani...
O privea printr-o usa cu geam cum statea aplecata peste o masuta si rasfoia de zor intr-o agenda plina, programand nefericitii la operatii.
Ii zarea printre picioarele celor ingramaditi in fata usii pantalonii portocalii , bratarile masive de argint , coama de par ondulat prinsa intr-un coc bogat, degetele fine, inelul frumos...
O privea fascinata...
Deodata fata frumoasa incepe sa apostrofeze ferm si raspicat o pacienta din multime care o deranjase la telefon cu o zi inainte... telefon care era scris pe biletelul anterior internarii...
Frumusetea incepuse deja sa-i paleasca...
Asa a aflat ca fata frumoasa era sefa pe sectia respectiva.... asistenta sefa...
A doua zi , dupa multe ore de tensiune si suspans a batut la usa biroului fetei frumoase, sperand sa afle ceva... orice despre mama ei , care se operase cu ceva ore in urma si de care nu stia nimic...
Fata frumoasa vorbea la telefon...
O pofteste totusi inauntru.
Ia loc in biroul frumos si confortabil si asteapta cuminte vesti.
Conversatia dureaza ceva... afla ca munceste mult , ca nu si-a luat concediu, ca o innebuneste atata lume , ca nu stiu ce eventuala pacienta l-a suparat pe sefu , habar n-am cu ce... diverse...
Intre timp studiaza biroul plin de flori asezate frumos in ghivece , iconite, cruciulite , buchete de flori , birotica moderna , frumoasa si cu gust.
Fata frumoasa isi vedea nepasatoare de conversatia cu prietena din eter...
In cele din urma conversatia se incheie , iar fata frumoasa isi ia hartiutele si incepe sa tasteze nepasatoare la computer...
Pe scaunelul de langa usa tensiunea era la cote maxime...
O studia pe fata frumoasa ocupata din fata ei... fata frumoasa care incepea sa se urateasca vizibil in ochii ei...
Fata frumoasa isi termina in cele din urma situatia urgenta si se scuza ca se duce la toaleta.
Se ridica si pleaca...
Dupa 10 minute revine nonsalanta si catadicseste sa-i adreseze cateva cuvinte , nimic la obiect.... decat ca sa mai astepte pe hol...
A iesit indignata si scarbita din biroul fetei frumoase...
Dupa 2 ore de asteptare pe hol, fara nici un semn, apare fata frumoasa si-i spune din zbor cateva vorbe , amanand informatiile vitale si esentiale pentru a doua zi...
dupa ore bune de asteptare in tensiune...
Se uita prostita in urma fetei frumoase... care se transformase pe parcursul zilei in zana cea rea si urata.
Si cam asta e povestea fetei frumoase ...devenita subit urata.
Fata frumoasa i s-a parut o zeita luminoasa in multimea gri si mohorata.
Avea pantaloni portocalii , bluza alba, par frumos ondulat si ochi de caprioara...
Parea o zana buna desi trecea nepasatoare si ocupata prin multime.
A revazut-o partial dupa cateva saptamani...
O privea printr-o usa cu geam cum statea aplecata peste o masuta si rasfoia de zor intr-o agenda plina, programand nefericitii la operatii.
Ii zarea printre picioarele celor ingramaditi in fata usii pantalonii portocalii , bratarile masive de argint , coama de par ondulat prinsa intr-un coc bogat, degetele fine, inelul frumos...
O privea fascinata...
Deodata fata frumoasa incepe sa apostrofeze ferm si raspicat o pacienta din multime care o deranjase la telefon cu o zi inainte... telefon care era scris pe biletelul anterior internarii...
Frumusetea incepuse deja sa-i paleasca...
Asa a aflat ca fata frumoasa era sefa pe sectia respectiva.... asistenta sefa...
A doua zi , dupa multe ore de tensiune si suspans a batut la usa biroului fetei frumoase, sperand sa afle ceva... orice despre mama ei , care se operase cu ceva ore in urma si de care nu stia nimic...
Fata frumoasa vorbea la telefon...
O pofteste totusi inauntru.
Ia loc in biroul frumos si confortabil si asteapta cuminte vesti.
Conversatia dureaza ceva... afla ca munceste mult , ca nu si-a luat concediu, ca o innebuneste atata lume , ca nu stiu ce eventuala pacienta l-a suparat pe sefu , habar n-am cu ce... diverse...
Intre timp studiaza biroul plin de flori asezate frumos in ghivece , iconite, cruciulite , buchete de flori , birotica moderna , frumoasa si cu gust.
Fata frumoasa isi vedea nepasatoare de conversatia cu prietena din eter...
In cele din urma conversatia se incheie , iar fata frumoasa isi ia hartiutele si incepe sa tasteze nepasatoare la computer...
Pe scaunelul de langa usa tensiunea era la cote maxime...
O studia pe fata frumoasa ocupata din fata ei... fata frumoasa care incepea sa se urateasca vizibil in ochii ei...
Fata frumoasa isi termina in cele din urma situatia urgenta si se scuza ca se duce la toaleta.
Se ridica si pleaca...
Dupa 10 minute revine nonsalanta si catadicseste sa-i adreseze cateva cuvinte , nimic la obiect.... decat ca sa mai astepte pe hol...
A iesit indignata si scarbita din biroul fetei frumoase...
Dupa 2 ore de asteptare pe hol, fara nici un semn, apare fata frumoasa si-i spune din zbor cateva vorbe , amanand informatiile vitale si esentiale pentru a doua zi...
dupa ore bune de asteptare in tensiune...
Se uita prostita in urma fetei frumoase... care se transformase pe parcursul zilei in zana cea rea si urata.
Si cam asta e povestea fetei frumoase ...devenita subit urata.
17 noiembrie 2008
Departe de normalitate
Scriem , la cererea cititorilor ....
N-am un subiect prea vesel in perioada asta... decat departe de normalitate in spitalele din Romania.
N-am mai scris....
Cand o persoana apropiata are probleme de sanatate... timpul parca se opreste...
Ai prea putine informatii , nu de tine depind lucrurile majore, nu poti sa faci mare lucru... decat sa astepti ca lucrurile sa se petreaca... intr-un sens sau altul...
Dar pentru tine , ca "spectator" timpul parca se opreste in loc.
Nu poti sa te gandesti mai departe , nu poti sa-ti faci planuri , nu te poti concentra pe nimic altceva pana nu stii cat de cat ce urmeaza.
Te rogi sa treaca timpul mai repede si sa se risipeasca suspansul...
Nu comentez aspecte profesionale ale meseriei de medic. E o meserie grea ... poate cea mai grea... Chirurgia mi se pare cea mai dificila.
O sa comentez aspecte practice... simpliste si elementare pentru "spectatori" .
Azi a fost o zi grea... dar gasesc energia sa scriu ... probabil sunt mult prea furioasa.
Dimineata la 7 punct esti chemat sa vorbesti cu chirurgul despre operatie... operatie care nu stii daca e azi sau maine sau cand e.
Nu-ti spune nimeni nimic.
Vii la 7 punct, vorbesti cu profesorul la 8 si ceva , civilizat in birou , dai cu subsemnatul ca lasi la latitudinea chirurgului sa decida pe parcursul operatiei, cum e si normal si esti invitat afara.
Nu stii nimic concret.
Nici cand are loc operatia, nici unde, nici ce se intampla dupa aceea , nici unde astepti, nici cand incepe, nici cam cat dureaza.... absolut nimic.
Te duci pierit pe hol unde asteapta puhoi de lume si n-ai altceva de facut decat sa stai.
Si stai ca vita asteptand cu orele , asteptand sa afli ceva, sa vina cineva si sa-ti spuna ceva, orice , despre ce se mai intampla.
Nu exista sala de asteptare, unde sa stai civilizat si sa astepti .
Nu exista nici macar un scaun sau o bancheta ceva.
Nimic, absolut nimic.
Nu iese nimeni sa-ti spuna 3 vorbe dupa operatie.
Habar n-ai daca s-a terminat , unde ti-e ruda , daca e bine, daca nu, cum a decurs operatia, ce s-a intamplat.
Afli de la alti amarati asemeni tie ca doctorul e de fapt la alt etaj , deci deduci ca operatia s-a sfarsit si tu habar n-ai.
Te duci sus dupa el si te ignora , ca nu are timp si nu vorbeste decat cu persoana cu care a discutat initial.
Si astepti si tot astepti.
Dupa ceva ore de la operatie, catadicseste o asistenta sa te anunte ca dl profesor nu are timp dupa fiecare operatie sa vina si sa vorbeasca cu rudele.
Cum adica nu are timp?
Inainte de operatie isi face timp , ca trebuie sa-i semnezi formularele si dupa operatie nu-si poate face timp 2 minute sa-ti spuna cum a decurs operatia?
Asta mi se pare inuman.
Degeaba s-au modernizat sectiile, aparatura, saloanele.
Atitudinea fata de pacient a ramas neschimbata.
Si nu , nu e vorba de bani.
Pur si simplu de natura umana.
Maine e marti , ruleaza Grey's Anatomy a nu stiu cata serie... si cand ma gandesc cu cata incantare l-am urmarit pana acum.... nu pot decat sa constat ca realitatea de la noi e departe de normalitate , fie ea si dintr-un amarat de serial american.
N-am un subiect prea vesel in perioada asta... decat departe de normalitate in spitalele din Romania.
N-am mai scris....
Cand o persoana apropiata are probleme de sanatate... timpul parca se opreste...
Ai prea putine informatii , nu de tine depind lucrurile majore, nu poti sa faci mare lucru... decat sa astepti ca lucrurile sa se petreaca... intr-un sens sau altul...
Dar pentru tine , ca "spectator" timpul parca se opreste in loc.
Nu poti sa te gandesti mai departe , nu poti sa-ti faci planuri , nu te poti concentra pe nimic altceva pana nu stii cat de cat ce urmeaza.
Te rogi sa treaca timpul mai repede si sa se risipeasca suspansul...
Nu comentez aspecte profesionale ale meseriei de medic. E o meserie grea ... poate cea mai grea... Chirurgia mi se pare cea mai dificila.
O sa comentez aspecte practice... simpliste si elementare pentru "spectatori" .
Azi a fost o zi grea... dar gasesc energia sa scriu ... probabil sunt mult prea furioasa.
Dimineata la 7 punct esti chemat sa vorbesti cu chirurgul despre operatie... operatie care nu stii daca e azi sau maine sau cand e.
Nu-ti spune nimeni nimic.
Vii la 7 punct, vorbesti cu profesorul la 8 si ceva , civilizat in birou , dai cu subsemnatul ca lasi la latitudinea chirurgului sa decida pe parcursul operatiei, cum e si normal si esti invitat afara.
Nu stii nimic concret.
Nici cand are loc operatia, nici unde, nici ce se intampla dupa aceea , nici unde astepti, nici cand incepe, nici cam cat dureaza.... absolut nimic.
Te duci pierit pe hol unde asteapta puhoi de lume si n-ai altceva de facut decat sa stai.
Si stai ca vita asteptand cu orele , asteptand sa afli ceva, sa vina cineva si sa-ti spuna ceva, orice , despre ce se mai intampla.
Nu exista sala de asteptare, unde sa stai civilizat si sa astepti .
Nu exista nici macar un scaun sau o bancheta ceva.
Nimic, absolut nimic.
Nu iese nimeni sa-ti spuna 3 vorbe dupa operatie.
Habar n-ai daca s-a terminat , unde ti-e ruda , daca e bine, daca nu, cum a decurs operatia, ce s-a intamplat.
Afli de la alti amarati asemeni tie ca doctorul e de fapt la alt etaj , deci deduci ca operatia s-a sfarsit si tu habar n-ai.
Te duci sus dupa el si te ignora , ca nu are timp si nu vorbeste decat cu persoana cu care a discutat initial.
Si astepti si tot astepti.
Dupa ceva ore de la operatie, catadicseste o asistenta sa te anunte ca dl profesor nu are timp dupa fiecare operatie sa vina si sa vorbeasca cu rudele.
Cum adica nu are timp?
Inainte de operatie isi face timp , ca trebuie sa-i semnezi formularele si dupa operatie nu-si poate face timp 2 minute sa-ti spuna cum a decurs operatia?
Asta mi se pare inuman.
Degeaba s-au modernizat sectiile, aparatura, saloanele.
Atitudinea fata de pacient a ramas neschimbata.
Si nu , nu e vorba de bani.
Pur si simplu de natura umana.
Maine e marti , ruleaza Grey's Anatomy a nu stiu cata serie... si cand ma gandesc cu cata incantare l-am urmarit pana acum.... nu pot decat sa constat ca realitatea de la noi e departe de normalitate , fie ea si dintr-un amarat de serial american.
07 octombrie 2008
Avantajele femeii dragute :)
Constat ca mitul cu aspectul sau prezenta placuta - care cica nu conteaza , e doar un mit...
Adevarul este un pic diferit... sau cel putin asta e concluzia mea.
De ce spun asta ?
1. Pai femeia draguta se duce sa-si ridice un colet de la posta.Cred c-am mai explicat accidental asta cu shopping-ul on-line.
Orice cumperi din afara UE, chiar pentru uzul propriu si personal, e purtator de taxe vamale si tva.
Daca esti femeie draguta si ofiterul vamal (sau cum s-o numi functionarul vamal) e barbat.... cu siguranta nu mai platesti aceste taxe si nici nu sta sa-ti inspecteze chilotii din colet... :)
Eu numai asa am patit, spre norocul meu , pentru ca taxele puse una peste alta, nu-s chiar neglijabile.
Daca functionarul vamal e femeie , oricat de sociabila e cand iti numara perechile de chiloti din colet , tot iti calculeaza constiincioasa daraverile legale si te taxeaza zambind.
Deci fara vreun merit deosebit , prejudiciez statul roman de aceste taxe , cand norocul imi scoate la ghiseu functionarul barbat.
Alta explicatie, n-am , decat cea din titlul post-ului.
2. Daca esti femeie draguta si ai de scos un cazier fiscal , il abordezi pe functionarul public barbat , pe care-l stii de datile trecute , direct de pe hol... iti da semnatura pe loc si pleci fericita mai departe, fara sa mai stai sa-l astepti sa revina in birou.
Daca e femeie, cu siguranta nu te baga in seama sau iti spune s-o astepti sa revina.
3. Daca esti femeie draguta , si trebuie sa-ti schimbi stergatoarele uzate , intotdeauna se gaseste un vanzator amabil care iese cu tine din magazin sa te ajute sa le montezi.... (evident trebuie sa pari un pic neajutorata si sa falfai tot un pic din gene :))
4. Daca esti femeie draguta , cu siguranta vecinii de sex masculin , chiar cocosati de ani ...te vor ajuta sa-ti deszapezesti iarna masina....
P.S. Daca nu esti femeie draguta... e un pic mai greu... dar tot depasesti aceste mici neajunsuri cum ar fi taxele vamale, asteptatul la ghiseu, montatul stergatoarelor etc.... care intr-adevar sunt lucruri minore...
In concluzie , e o mica "afacere" sa fii femeie draguta ! :)
Adevarul este un pic diferit... sau cel putin asta e concluzia mea.
De ce spun asta ?
1. Pai femeia draguta se duce sa-si ridice un colet de la posta.Cred c-am mai explicat accidental asta cu shopping-ul on-line.
Orice cumperi din afara UE, chiar pentru uzul propriu si personal, e purtator de taxe vamale si tva.
Daca esti femeie draguta si ofiterul vamal (sau cum s-o numi functionarul vamal) e barbat.... cu siguranta nu mai platesti aceste taxe si nici nu sta sa-ti inspecteze chilotii din colet... :)
Eu numai asa am patit, spre norocul meu , pentru ca taxele puse una peste alta, nu-s chiar neglijabile.
Daca functionarul vamal e femeie , oricat de sociabila e cand iti numara perechile de chiloti din colet , tot iti calculeaza constiincioasa daraverile legale si te taxeaza zambind.
Deci fara vreun merit deosebit , prejudiciez statul roman de aceste taxe , cand norocul imi scoate la ghiseu functionarul barbat.
Alta explicatie, n-am , decat cea din titlul post-ului.
2. Daca esti femeie draguta si ai de scos un cazier fiscal , il abordezi pe functionarul public barbat , pe care-l stii de datile trecute , direct de pe hol... iti da semnatura pe loc si pleci fericita mai departe, fara sa mai stai sa-l astepti sa revina in birou.
Daca e femeie, cu siguranta nu te baga in seama sau iti spune s-o astepti sa revina.
3. Daca esti femeie draguta , si trebuie sa-ti schimbi stergatoarele uzate , intotdeauna se gaseste un vanzator amabil care iese cu tine din magazin sa te ajute sa le montezi.... (evident trebuie sa pari un pic neajutorata si sa falfai tot un pic din gene :))
4. Daca esti femeie draguta , cu siguranta vecinii de sex masculin , chiar cocosati de ani ...te vor ajuta sa-ti deszapezesti iarna masina....
P.S. Daca nu esti femeie draguta... e un pic mai greu... dar tot depasesti aceste mici neajunsuri cum ar fi taxele vamale, asteptatul la ghiseu, montatul stergatoarelor etc.... care intr-adevar sunt lucruri minore...
In concluzie , e o mica "afacere" sa fii femeie draguta ! :)
30 septembrie 2008
Teama de lucruri definitive...
Am perceput de-a lungul anilor multe senzatii de definitiv....
Ce-s lucrurile definitive?
- moartea
- pierderea unui ochi , a unui membru al corpului
- pierderea cuiva drag
Si cam atat , in viziunea mea...de acum
Epilarea definitiva nu-i chiar definitiva
Tatuajele se scot
Botoxul se elimina
Silicoanele n-au probabil termen nelimitat
Dintii se implanteaza
Parul creste la loc
Examenele se pot repeta
Natura afectiva fiind, m-am atasat emotional in timp de oameni si obiecte...
Natura afectiva fiind , m-au intristat sau durut , in diferite proportii toate despartirile definitive de ele...
Pierderea sau deteriorarea oricarui suvenir, cadou , lucru primit sau cumparat cu drag de mine , n-au lasat urme adanci , dar m-au intristat in momentele respective.
Despartirea de hainele nepurtate de ceva ani , jucariile si cartile alaturi de care am copilarit... m-au intristat , chiar daca stiam ca vor aduce bucurie altor oameni si copii...
Am vazut copii purtand hainele mele de copil , dupa multi ani de cand fusesera ale mele... si retraiesc senzatia ciudata pe care am avut-o atunci...pierderea unei parti din mine... despartirea definitiva de copilarie... cu tot ce-a insemnat ea : haine , papusi, carti de povesti, globuri de brad care-mi pareau fantastice...
Am pastrat ani de zile o casuta roz cu ferestre, cu acoperis rosu si sclipici.
Am pastrat-o ani de zile desi se sparsese si nu mai era de pus in pom... dar era acolo... imi era drag s-o privesc , imi era drag sa retraiesc scenariile apuse in care fusese prezenta casuta mea roz...
Uitandu-ma la poze alb-negru cu mama si mine mica imi amintesc culorile si texturile hainelor ei din poze , chiar daca ea nu si le mai aminteste...
Am simtit mereu o teama nedefinita fata de lucrurile care-mi pareau definitive si chiar au fost...
Casnicia parea un lucru definitiv... si n-a fost.
Mi-a fost teama de casnicie cu tot ce implica ea , sau cu tot ce implica ea in capul meu la vremea respectiva....un cerc prea stramt de oameni si preocupari..asa-mi parea... toate zilele banale si la fel.
Mi-a fost teama degeaba....
Tarziu am realizat ca multe lucruri importante din viata mea depind de mine si numai de mine... ca viata e de multe ori asa cum ti-o construiesti sau doresti...de alegerile pe care le faci, de compromisurile pe care le faci , de bucuria cu care esti in stare sa primesti lucrurile mici dar frumoase fara de care viata n-are nici un farmec...
Apoi a inceput sa-mi fie teama de relatii ce pareau sa devina definitive...
Imi placea mai mult starea de provizorat... imi dadea o senzatie de siguranta si de nedefinitiv...
Incepusem sa-mi pun la nesfarsit o intrebare al carui raspuns era mereu si invariabil acelasi : NU
il vad ca pe ultimul barbat din viata mea ?
Nu stiu de ce-mi puneam intrebarea... stiu c-am incetat sa mai gandesc asa de ceva vreme... sau raspunsul a devenit : voi vedea
Dar teama de lucruri definitive a ramas... perceptia asupra lor s-a mai estompat...incerc sa nu mai incadrez nimic din ce mi se intampla in categoria lucrurilor definitive...
Ce-s lucrurile definitive?
- moartea
- pierderea unui ochi , a unui membru al corpului
- pierderea cuiva drag
Si cam atat , in viziunea mea...de acum
Epilarea definitiva nu-i chiar definitiva
Tatuajele se scot
Botoxul se elimina
Silicoanele n-au probabil termen nelimitat
Dintii se implanteaza
Parul creste la loc
Examenele se pot repeta
Natura afectiva fiind, m-am atasat emotional in timp de oameni si obiecte...
Natura afectiva fiind , m-au intristat sau durut , in diferite proportii toate despartirile definitive de ele...
Pierderea sau deteriorarea oricarui suvenir, cadou , lucru primit sau cumparat cu drag de mine , n-au lasat urme adanci , dar m-au intristat in momentele respective.
Despartirea de hainele nepurtate de ceva ani , jucariile si cartile alaturi de care am copilarit... m-au intristat , chiar daca stiam ca vor aduce bucurie altor oameni si copii...
Am vazut copii purtand hainele mele de copil , dupa multi ani de cand fusesera ale mele... si retraiesc senzatia ciudata pe care am avut-o atunci...pierderea unei parti din mine... despartirea definitiva de copilarie... cu tot ce-a insemnat ea : haine , papusi, carti de povesti, globuri de brad care-mi pareau fantastice...
Am pastrat ani de zile o casuta roz cu ferestre, cu acoperis rosu si sclipici.
Am pastrat-o ani de zile desi se sparsese si nu mai era de pus in pom... dar era acolo... imi era drag s-o privesc , imi era drag sa retraiesc scenariile apuse in care fusese prezenta casuta mea roz...
Uitandu-ma la poze alb-negru cu mama si mine mica imi amintesc culorile si texturile hainelor ei din poze , chiar daca ea nu si le mai aminteste...
Am simtit mereu o teama nedefinita fata de lucrurile care-mi pareau definitive si chiar au fost...
Casnicia parea un lucru definitiv... si n-a fost.
Mi-a fost teama de casnicie cu tot ce implica ea , sau cu tot ce implica ea in capul meu la vremea respectiva....un cerc prea stramt de oameni si preocupari..asa-mi parea... toate zilele banale si la fel.
Mi-a fost teama degeaba....
Tarziu am realizat ca multe lucruri importante din viata mea depind de mine si numai de mine... ca viata e de multe ori asa cum ti-o construiesti sau doresti...de alegerile pe care le faci, de compromisurile pe care le faci , de bucuria cu care esti in stare sa primesti lucrurile mici dar frumoase fara de care viata n-are nici un farmec...
Apoi a inceput sa-mi fie teama de relatii ce pareau sa devina definitive...
Imi placea mai mult starea de provizorat... imi dadea o senzatie de siguranta si de nedefinitiv...
Incepusem sa-mi pun la nesfarsit o intrebare al carui raspuns era mereu si invariabil acelasi : NU
il vad ca pe ultimul barbat din viata mea ?
Nu stiu de ce-mi puneam intrebarea... stiu c-am incetat sa mai gandesc asa de ceva vreme... sau raspunsul a devenit : voi vedea
Dar teama de lucruri definitive a ramas... perceptia asupra lor s-a mai estompat...incerc sa nu mai incadrez nimic din ce mi se intampla in categoria lucrurilor definitive...
26 septembrie 2008
Iubitul meu
M-am indragostit ....
- de vocea lui
- de felul in care se uita la mine cand pleaca de acasa
- de rasul lui
- de imbratisarile lui calde si infocate
- de felul in care ma tine in brate noaptea si ma inveleste sa nu-mi fie frig
- de pofta cu care mananca ce gatesc , chiar daca nu-s chiar "artista"
- de modul in care ma dojeneste cand conduc prea apatic sau prudent
- de pofta lui de viata
- de faptul ca e prezent in viata mea si e alaturi de mine
- de curiozitatea lui exacerbata
- de felul in care vorbeste cu mama lui
- de lucrurile lui care miros ... a el
- de senzatia ciudata pe care-am avut-o la prima vedere...care n-a fost deja-vu... n-a fost atractie fizica... a fost altceva ...senzatia ca ma vedeam pe mine in varianta masculina...
- de faptul ca viata pare acum completa ...
Abonaţi-vă la:
Postări (Atom)
