gropite

Musette

2010-04-24T12:08:00.000-07:00

Musette

e pisica mea preferata, prima mea pisica si cea mai draga... o parte din sufletul meu.
O parte din sufletul meu care piere pe zi ce trece , putin cate putin...
O parte din sufletul meu , pe care-s constienta c-o pierd si trista ca n-o mai pot pastra...

N-am avut o copilarie populata cu animale de casa.
Dimpotriva.
In vacante interactionam sporadic cu diverse animalute de la tara , sperioase , de care nu te puteai atasa.
Nu pot sa spun de ce , cum si cand am inceput sa-mi doresc o companie felina.
Am mai avut vreo luna o pisicuta acceptata cu greu de parinti si retrocedata rapid pentru ca sor-mea se umpluse de bube din cauza alergiei la par.

Si printre primele semne de independenta cand am parasit casa parinteasca a fost dobandirea unei pisici.

A fost un pui plin de afectiune care dormea incolacit la gatul meu , in par , sub plapuma , strans lipit de mine...de mine si numai de mine.
Si asa a si ramas.
Cu ea am impartasit multe bucurii si tristeti de-a lungul anilor.
Dar a fost cu mine , langa mine.
Prezenta ei ma reconforta.
Ma simtea cand veneam acasa , ma simtea inainte sa ajung in fata usii... stia ca vin acasa si-mi iesea in intampinare.
Imi reprosam ca petreceam putin timp acasa si-o gaseam aproape lipita de usa cand veneam.
Imi lingea lacrimile cand plangeam , iar cand eram trista ma privea cu ochisorii ei seriosi si statea lipita de mine.
Dormea cu capul in palma mea.
Invatam cu ea pe masa, trantita pe foile mele , jucandu-se cu pixul cand incercam sa scriu.
Citeam cu ea gramada pe mine , incercand sa ajunga ea in fata paginilor cartii.
Era liniste-n casa.
Eram doar eu si ea.
Si era bine.

Nimic nu ma poate pregati pentru pierderea ei..
Nici macar neputinta.
Nici speranta de care ma agat de fiecare data cand incearca sa mai manance un gram de ceva.
Nimic.

E o lupta permanenta intre ratiune si simtire.
Chiar daca nu-i o lupta vizibila din exterior.
O speranta ca poate mai exista o sansa infima pentru ea , un egoism de a o mai avea langa mine un timp dar si durerea de-a o vedea cum se stinge si neputinta de-ai hotari eu sfarsitul suferintei.
Cine-s eu sa-i decid sfarsitul?

Desi tot eu i-am legat soarta de a mea.

Acum petrec putin timp cu ea.
Nu mai sta langa mine.
Dar cand ma duc la ea s-o dragalesc , s-o mangai , s-o alint , s-o fortez sa ia pastile , sa manance... incepe sa-mi toarca , asa sleita de puteri cum e.
Atunci suntem doar eu si ea , ca pe vremurile noastre bune.
Ii povestesc , ii spun c-o iubesc, bocesc cu ea in brate, imi cer iertare pentru clipele cand poate am neglijat-o si n-am rasfatat-o destul ca nu aveam timp sau eram prea obosita si-mi iau adio de la ea stiind ca poate data viitoare cand deschid usa poate n-o mai gasesc in viata.
Vin cu greu de la job , cu aceeasi teama.
Refuz sa accept c-o pot pierde in orice clipa si nu mai pot face mare lucru s-o ajut.
Am luptat , am facut perfuzii, injectii,am mancat cu seringa...am luptat
Si ea a luptat.
Si ea simte si totusi imi toarce sa ma vada fericita.

Un capitol de viata care sta sa se termine din clipa-n clipa , o alta frantura de suflet pierduta...

Satra

2010-03-29T01:22:00.000-07:00

Fiind semi-pieton , de ceva vreme calatoresc dinspre job cu RATB-ul.
La inceput mi-a fost greu sa ma reacomodez cu statutul de pieton.
Mi se parea ca pierd prea mult timp in trafic , dar macar aveam pozitia privilegiata de calator pe scaun, pozitie care-ti ofera totusi avantajul de ati lasa gandurile sa zburde , de a studia spectacolul uman sau de a-ti cufunda privirea si gandurile intr-o carte.
Si-am realizat ca timpul petrecut in mijloacele de transpot in comun nu-i chiar un timp pierdut , ci un pic de timp petrecut cu tine insuti , chiar si inconjurat de lume fiind.
E o viata aparte in mijloacele de transport in comun : mirosuri , voci , zbarnait de telefoane , claxoane , frane , forfota , priviri , coate... e o lume aparte plina de viata.
Fara sa vrei afli crampeie de povesti de viata.
Intr-o zi , dupa Unirea , era chiar o atmosfera de liniste si pace. Nu povestea nimeni nimic , nu sunau telefoanele , nu forfotea nimeni...
Pana la un moment dat...
Cand masina s-a umplut de-o ceata de pirande.
Unele tinere cu copii , altele fara , altele mai batrane...
Cred ca erau vreo 10 cu toatele.
Imbracate strident , in culori tipatoare , fuste ample , cozi impletite dar si hanorace moderne cu fermoare , telefoane mobile...
Tipau unele la altele , se fojgaiau prin toata masina , una dansa si canta , se certau pana au ajuns mai-mai sa se bata , povesteau , vorbeau la mobil.
Era un haos general.
Dar un haos plin de viata.
O viata pe care cei care ne-o putem doar imagina nu cred ca ne-am dori-o nici macar pentru o zi.
O alta lume , aparte si diferita.
O lume ramasa parca nealterata de trecerea anilor.
Mi-au amintit oarecum de Satra lui Zaharia Stancu pe care-am devorat-o de cateva ori in adolescenta.
O lume plina de viata , de culoare , de zgomot , de forfota.
Cu femei care probabil n-au prea multe drepturi in lumea lor , dar sunt totusi mame bune si sotii fidele.
Cu oameni dezinvolti pana la extrem din punct de vedere comportamental , dar decent imbracati , chiar daca strident si colorat , cu indrazneala si obraznicie din plin.
O lume care nu place celorlalti.

Si totusi ... o lume plina de viata si culoare !

Cerneala

2010-02-19T06:57:00.000-08:00

"Bilant simplificat"

2010-01-31T07:59:00.000-08:00

Mi-am intocmit in gand un bilant simplificat , fara note explicative... un bilant al anului trecut.

Un bilant cu active si pasive egale. Adica tot ce-am castigat sau realizat s-a transpus in ceea ce-am pierdut sau am dat mai departe.

E un bilant , nu un cont de profit si pierdere , deci n-are nici un rezultat , nici pozitiv , nici negativ , nimic de repartizat , nimic de acoperit...

Cred ca e prima oara cand incerc sa-mi fac un bilant mie si nu altora.

Deci , la ACTIV , adica ce-am realizat, castigat,obtinut,ce detin s-ar incadra cateva lucrusoare , printre care :

* am reusit sa iau doua examene grele , doua patalamale , doua stampile,doua carnete.
* am vizitat locuri frumoase in tara , am vizitat in sfarsit Moldova , sau mai bine zis Bucovina , cu manastiri cu tot.
* m-am relaxat la plaja si-am inotat in Mediterana
* am mai dobandit cativa clienti
* am fost la o nunta frumoasa
* la un botez
* la cateva concerte
* la un teatru
* la un concert magic de craciun la o biserica catolica
* am bananait pe jos pe stradutele Bucurestiului
* am salvat o pisica
* am ajutat cativa oameni
* am cumparat multe carti
* am citit mare parte din ele
* mi-am luat unele lucruri frumoase
* am economisit cate ceva
* mi-am platit toate datoriile
* am petrecut si un pic de timp doar eu cu mine , pentru ca am nevoie de un pic de singuratate uneori

La PASIV , la ce-am dat in schimbul celor castigate ar fi cateva lucruri , care ar trebui teoretic sa contrabalanseze schimbul...

* am consumat timp si energie
* am muncit mult
* am invatat mult
* m-am stresat mult
* m-am ingrasat ceva ,asta ar trebui sa fie la ACTIV , am casigat cateva kilograme :)
* m-am mai ales c-o pisica , ca daca tot nu m-a lasat inima s-o las afara , nu m-a lasat nici s-o dau mai departe , dar asta mi-a adus multa bucurie in schimb
* am iubit cam putin , sau putin m-am manifestat, din lipsa timpului si-a energiei
* am cheltuit destul de mult
* mi-am harsait masina de 2 ori
* am petrecut destul de putin timp cu familia

Inclinam sa cred ca totusi nu se echilibreaza partile... dar totusi realizez c-am pierdut cam tot atat cat am castigat.... deci echilibru perfect , in concluzie !

Un an plin , cu bune si rele , cu realizari si neajunsuri , un an in esenta bun , cu lucruri de repetat , cu lucruri de evitat pe viitor ,un an in care am invatat multe, un an in urma caruia realizez ca mai am multe de invatat si la multe de visat ...

Mi-e dor

2009-12-14T12:52:00.000-08:00

De senzatii , de sentimente , de trairi , de tristeti , de oameni pierduti in negura timpului , de oameni pe care as fi vrut sa-i cunosc , de copilarie , de inocenta,de locuri , de mirosul de magiun de prune , de bunica mea , de oamenii simpli de la tara,de lucrurile mici care-mi pareau uriase , de mirosul de frunze de dud , de rontaitul viermilor de matase , de mirosul florilor de musetel , de arsita dobrogei, de tulpinile uscate pline de melci , de zapada sticloasa inalta cat casa , de mirosul frunzelor proaspete de tutun , de culoarea matasii de porumb, de crizanteme, de pomi infloriti ,de toporasi, de merele acrisoare , de caisele pufoase si parfumate mancate direct din pom, de custile iepurasilor in care ma inghesuiam si eu, de mersul desculta prin praf si noroi, de invatatoare , de zgomotul trenurilor , de mirosul traverselor de lemn dintre sine , de copiii care-n amintirea mea au ramas neschimbati.

Family&Co

2009-12-14T12:09:00.000-08:00

Am avut un glob preferat cand eram mica. Era o casuta roz cu acoperis rosu , pudrat cu sclipici argintiu.
Nu ma gandeam deloc la ea in timpul anului , dar cand aparea in bradul de sarbatori care niciodata n-a lipsit din casa, ma uitam la ea fermecata. Era casuta mea magica.
Puteam sa ma uit la ea la lumina beculetelor ore in sir fara sa ma plictisesc .
Aveam si alte globuri mult mai aratoase , dar ea ma atragea cel mai mult.Avea ceva magic pentru mine...
Mi-a bucurat multe sarbatori , m-a facut sa visez multe lucruri frumoase.
Pana intr-un an , cand s-a sfaramat in palmele mele. Am strans ciobuletele fragile si le-am pastrat o buna bucata de vreme.Cred c-am si bocit un pic dupa ea , dar n-am uitat-o nici acum...
Si acum am o casuta in care licareste o lumanarica cand binevoiesc s-o aprind... si acum sting lumina si ma uit la ea minute bune. Ma relaxeaza... sau am ramas cu sechele:)
Probabil era o casuta fermecata in care-mi refugiam gandurile dornice de caldura , caldura care uneori lipsea din camin.

N-am fost o familie debordand de fericire generala sau efuziuni sentimentale intre noi. Au fost momente frumoase, momente triste , momente tensionate , cum probabil sunt in orice familie.
Acum , cand ne adunam cu totii , cu diverse ocazii , mie imi lipseste ceva...
Ceva nedefinit...
Sunt ei , ai mei, cum ii simt... si totusi ceva parca s-a schimbat , ceva parca lipseste...
Am petrecut atatia ani , cu bune , cu mai putin bune... dar uneori am senzatia ca nu-i cunosc... , ca nu stiu decat lucruri superficiale despre ei , multe lucruri pe care le poate sti oricine , unele lucruri pe care le stim doar noi... si totusi..
nu stiu ce simt , ce-i framanta , ce-i preocupa , ce gandesc , la ce viseaza , de ce se tem...
Nu le simt bucuria ca suntem impreuna , nu-i vad relaxati , nu le simt decat graba cu care cred ca-si doresc sa treaca orele si sa plece fiecare pe drumul lui , la treburile lui , cu gandurile , framantarile si grijile lui...
Recunosc , si eu simt uneori la fel...
Mi-s dragi , fiecare in felul lui diferit de a fi...
Mi-s dragi si membrii nou aparuti si "asimilati" , desi despre ei stiu si mai putine lucruri... cu atat mai mult lipseste sentimentul de a-i simti aproape...
Cu cat creste numarul membrilor , cu atat parca am senzatia ca undeva , ceva , se pierde in timp intre noi... ceva ce era odata doar al nostru se indreapta in alte directii...
E valabil si pentru mine...
Si eu m-am indepartat oarecum , nici eu nu gasesc energie si timp pentru ei.

Mi-e dor de NOI!

Mia sorella

2009-10-08T05:57:00.000-07:00

A implinit 25 de anisori de curand , asa ca mi-a venit un pic tardiv inspiratia
sa adun cateva ganduri despre ea.

Mia sorella , dupa cum se vede , si sunt mandra de asta ... E FRUMOASA !

E frumoasa vizual si e frumoasa pe dinauntru.

Singurul ei neajuns e faptul ca e mult prea ocupata.

A fost un copil blond , bucalat ,zambitor, cu ochisori mirati si cuminte.
Am pe retina de atunci , o poza pe olita care ma face sa izbucnesc in ras de cate ori ma duce gandul la ea.

Cativa ani mai tarziu o vizualizez cu fetisoara bucalata si rosie ca focul , dupa ce o carasem cu mine la strand si-o copsesem bine la soare. :)

Imi amintesc cum dormeam cu capul pe spatele ei micut si slabut , cum aveam uneori cosmaruri ca pateste ceva rau , cum abia asteptam sa plece la scoala dimineata sa ma pot lafai in tot patul...
Imi dau seama , acum , ca prea multe lucruri nu-mi amintesc.
Decat mersul ei saltat , ghiozdanul mai mare decat ea si fetisoara ei serioasa.
Am fost o data intr-o tabara si cam atat.
Am condus aceeasi masina de care ne-am atasat amandoua sentimental.

Multa vreme , diferenta de ani dintre noi ne-a facut sa nu avem preocupari, prieteni si activitati comune.
Nici acum nu pot sa zic ca le avem.
Uneori ma gandesc la lucrul asta , pentru ca sunt probabil mai cerebrala si sentimentala decat par : la cat de putin timp ne petrecem impreuna, la cat de putin impartasim...

Prima oara cand am constientizat ca sunt mandra de ea a fost cand am vazut-o la volan conducand un animal de masina , umflandu-i rotile de cateva ori pe zi ca se tot desumflau , facand cateva drumuri pe zi spre aeroport , socializand cu lume cu care eu nu puteam comunica.

Si ar mai fi un aspect : crede intr-o lume corecta , in care toata lumea isi plateste taxele la timp , in care toata lumea isi respecta cuvantul dat , in care toata lumea e corecta si cinstita.
Nu numai crede , se si ia cu unii de gat pentru asta... :)

Evident defecte nu-i gasesc , doar e mia sorella !

Ce te faci cand o sa fii mare ?

2009-10-07T03:25:00.000-07:00

O intrebare pe care evident nu mi-am mai pus-o de ceva ani de zile...
Acum sunt destul de mare ca sa fiu deja ceva , sa profesez deja o meserie.

Sunt destul de mare ca sa-mi mai pun intrebari despre trecut.... si de ce nu ... despre viitor.

M-am amuzat ieri cu doua teste online de aptitudini de spioni de pe site-ul MI6 , serviciul de contra-spionaj al Marii Britanii.A reiesit c-as avea ceva veleitati de spion... :)
Si m-a facut sa-mi aduc aminte de ceea ce-mi doream sa fiu cand o sa ma fac mare.

De-a lungul anilor , raspunsurile la aceasta intrebare au fost diferite si multiple si nici unul n-a coincis cu ceea ce profesez acum.

1. Daca-mi punea cineva intrebarea cand eram micuta-micuta , primul raspuns ar fi fost doctorita , evident , ca multe alte fetite .Inclinatiile si curiozitatea ma impingeau spre biologie , imi placeau misterele corpului omenesc.
Poate si mai tarziu tot spre doctorita ma ducea gandul si inclinatiile altruiste daca n-ar fi fost chimia....
Genetica m-a atras din prima si-mi pare rau ca undeva , pe drum m-am ratacit.

2. Urmatorul raspuns ar fi fost arheolog.Tot din cauza misterelor si-a copilariei printre ruinele cetatilor din Dobrogea , care din pacate sunt neglijate si ignorate de public.
Marile personalitati ale istoriei m-au atras mai tarziu , cand devoram aproape orice carte despre viata si destinul lor.
Marile civilizatii si mai tarziu , mi-au trezit interesul.

3. Urmatorul raspuns ar fi fost astronom. Astronom , nu astrolog.
Gustul pentru astronomie a venit din scoala si dintr-o carte scrisa de Dan Farcas prin 1983 "De ce tac civilizatiile extraterestre?" , carte care , recitita dupa multi ani de la aparitie inca imi provoca fiori de curiozitate si atractie.O carte care a avut un impact puternic asupra mea , prin bogatia de informatii , care si mult mai tarziu mi se pareau mult prea avansate.

4. Urmatorul raspuns ar fi fost spion sau falsificator :)

Probabil tot din carti sau filme , probabil din cauza aurei tragice si misterioase care invaluia fiecare poveste si personaj nou descoperit , probabil din fascinatia fata de o viata iesita din banalitate si comun , probabil din fascinatia unei lumi oarecum interzise.

Cam asta bantuia prin imaginatia si mintea mea de copil...

Din pacate n-am devenit nimic din primele 3 , din fericire n-am devenit spion sau falsificator.... am fost aleasa pentru o profesie oarecum banala , pe care o fac totusi cu usurinta si placere si care probabil ma va ajuta cand si daca ma voi decide intr-o buna zi sa schimb macazul la 180 de grade... si sa-mi doresc sa fiu pictorita sau scriitoare sau altceva. :)

1001 de nopti

2009-08-22T11:20:00.000-07:00

M-a fascinat in copilarie cartea , m-a tinut cateva zile cu ochii-n ecran filmul...

Cartea , un refugiu care te face sa evadezi din cotidian , sa intri si sa savurezi lumea basmelor , lume in care totul este posibil si orice se poate intampla...

Filmul ( o sa rada probabil cine mai citeste blogul ocazional) , un serial turcesc... zis si binbir gece postat de lorelay pe youtube.

Desi neavand pretentii de vreo mare capodopera , e un film romantic care te poate face sa visezi...un film din care poti invata multe lectii de viata :

* ca iubirea te poate face sa te simti cel mai fericit dar si cel mai nefericit om de pe planeta
* ca poti simti absenta cuiva si dupa ani intregi de zile
* ca poti iubi o singura persoana toata viata , chiar daca persoana nu mai e langa tine
* ca prietenii te pot rani mai profund decat oricine altcineva
* ca unele persoane iti pot bulversa intreaga viata dintr-o privire
* ca respectul fata de familie nu e un basm
* ca nu e suficient sa iubesti si sa fii iubit
* ca fericirea obtinuta fortat se poate intoarce impotriva ta
* ca avutiile nu pretuiesc un ban daca nu ai sanatate
* ca un secret nu ramane secret la nesfarsit
* ca trebuie sa lupti pentru iubirea ta
* ca unele greseli nu le mai poti indrepta oricat ti-ai dori
* ca iubirea nu invinge neaparat orice , decat daca-i iubire adevarata
* ca orgoliul distruge lucruri frumoase
* ca trebuie sa spui ceea ce simti , indiferent ca ranesti sau nu
* ca trebuie sa spui ceea ce simti atunci cand simti
* sa nu ranesti inutil
* ca e o mare diferenta intre a iubi si a fi indragostit
* ca rabdarea e importanta
* ca timpul aseaza lucrurile pe fagasul lor firesc
* ca fiecare persoana iubeste diferit
* ca gelozia si neincrederea pot distruge o iubire frumoasa

Poti invata multe lucruri , iti poti reaminti importanta lor chiar dintr-un banal serial turcesc... desi unele lucruri le inveti mult prea tarziu...

Bunul simt

2009-07-02T03:56:00.000-07:00

Bunul simt nu tine de personalitate , de circumstante ... poate nici macar de cei 7 ani de-acasa.
Bunul simt tine de BUNUL SIMT !

Poate fi si o chestie subiectiva , desi incercam sa-l raportam la relationarea cu ceilalti , la circumstante mai mult sau mai putin generale in care ne gasim zilnic sau ocazional.

Bunul simt il ai sau nu-l ai... nu cred ca-l poti dobandi daca-ti lipseste aproape cu desavarsire.
Puterea exemplului functioneaza prea putin la cei lipsiti aproape complet de el.

Bineinteles fiecare in parte traieste cu impresia ca el e cea mai de bun simt persoana posibila.
Si pentru a-ti pune problema daca ai sau nu bun simt , iti trebuie o oarecare doza de bun simt.

Am intalnit pe parcursul anilor multe persoane cu foarte mult bun simt si probabil si mai multe persoane lipsite de aceasta calitate, pentru ca eu il consider o calitate esentiala.

In viziunea mea , bunul simt presupune in primul rand RESPECT pentru ceilalti , cu tot ce deriva din respect :

* sa fii politicos
* sa nu decizi in locul altcuiva intr-o problema care nu te priveste si nu te afecteaza
* sa pastrezi curatenia in locurile publice
* sa nu jignesti
* sa nu-ti bagi nasul in probleme care nu te privesc
* sa ajuti , daca ai posibilitatea sa o faci
* sa asculti , daca cineva simte nevoia sa-ti planga pe umar
* sa-ti faci job-ul cat poti de bine
* sa nu faci promisiuni pe care stii ca nu le poti indeplini
* sa-ti respecti cuvantul dat
* sa te exprimi civilizat
* sa nu fii agresiv
* sa nu tii mortis sa "ajuti" pe cineva care nu vrea sau nu are nevoie sa fie ajutat

Si de ce sa nu recunosc ... uneori fiecare dintre noi poate a incalcat macar una din aceste "reguli" nescrise de bun simt.

Copiii

2008-12-12T12:10:00.000-08:00

Dupa o anumita varsta , considerata optima dupa canoanele timpului... lumea incepe sa-ti puna intrebari si sa-ti dea sfaturi , uneori de-a dreptul imperative despre subiectul "copii".

Tu cand faci un copil? Ce ai de gand? Trebuie sa faci un copil, ca timpul trece !

Cam astea ar fi intrebarile si "poruncile".

Cine hotaraste ca a sosit timpul?

Cine hotaraste ca esti sau nu pregatit?

Cine stie ce vrei , ce poti , ce-ti doresti sau nu de la viata?

Ca asa are toata lumea?
Ca asta isi doreste toata lumea , in special orice femeie?

Oare?

Si daca da, de ce e asa?

Fara indoiala , copiii sunt dragalasi. Fara indoiala , e pana la urma o lege nescrisa a firii sa ai urmasi care sa-ti transmita genele mai departe (asta e de pe discovery :))
Fara indoiala copiii iti schimba radical prioritatile in viata.
Adio leneveala, adio concedii romantice, adio seri linistite, adio cluburi , adio multe....

Din fericire , toate adio-urile se pare ca-s inlocuite de lucruri carora nu le mai vedeai importanta in stresul cotidian si-n valtoarea de zi cu zi.

Alaturi de ei iti redescoperi copilaria.
Alaturi de ei reinveti sa zambesti , iti reamintesti ca joaca e mai relaxanta decat multe alte preocupari marunte care-ti ocupau timpul liber.

De ce se pune problema, trebuie sa faci un copil... sa-ti faci? !
Ti-l faci pentru tine?
Pare un gest egoist... si poate chiar asa si e.

Faci un copil ca e tarziu si nu mai apuci sau nu stii daca mai poti.
Faci un copil ca sa legi pe cineva de tine, sa-l pastrezi , desi e o prostie.
Faci un copil ca sa fie.
Faci un copil ca asa s-a intamplat.
Faci un copil ca sa repeti tiparul familiei fericite din copilaria ta... familia completa.
Faci un copil ca sa-ti reversi asupra lui toata atentia pe care poate n-ai primit-o in copilarie.
Faci un copil ca sa-l cresti cum vrei tu , cum crezi tu ca-i cel mai bine.
Faci un copil in speranta ca o sa-ti semene.
Faci un copil crezand ca o sa regasesti in el tot ce e mai bun si frumos in parintii lui.
Incerci sa-l modelezi dupa tiparul tau.
Intervin conflicte in privinta educatiei lui....
Faci un copil care sa-ti aline intr-o buna zi batranetea.
Faci un copil caruia sa-i transmiti realizarile tale...
Faci un copil ca sa-ti aminteasca de tine...

Pana la urma, chiar iti faci un copil pentru tine.... si mai putin pentru el...

Intrebarea e cand incepi sa te simti pregatit sa-ti doresti un copil.
De ce unii au nevoie de un copil care sa le "umple" viata?

Pregatit de-adevaratelea , probabil ca niciodata.

Am intrebat-o pe mama cum si cand si-a dat ea seama ca-si doreste copil, desi stiam ca aparitia mea chiar fusese un "accident" , deci nimic programat.

La sor'mea aveam niste nedumeriri si acolo voiam lamuriri.

Concluzia e ca n-a apucat sa se gandeasca daca isi doreste sau nu , daca e pregatita sau nu... noi tot am aparut.... ca asa a fost sa fie si nu altfel.

Probabil ca nici prea multe intrebari nu-s bune...
Probabil ca , material , nu te simti nicicand pregatit , desi multi n-am crescut in puf si totusi am crescut...
Probabil greu te simti suficient de matur pentru a lua o asemenea decizie , care te desparte iremediabil de copilarie....

Dar , cu o oarecare doza de inconstienta si curaj absolut necesara... probabil ca merita !

Povestea fetei frumoase

2008-11-20T09:35:00.000-08:00

A zarit-o in marea de oameni amarati , palizi si bolnavi care asteptau resemnati in fata cabinetului.
Fata frumoasa i s-a parut o zeita luminoasa in multimea gri si mohorata.
Avea pantaloni portocalii , bluza alba, par frumos ondulat si ochi de caprioara...
Parea o zana buna desi trecea nepasatoare si ocupata prin multime.

A revazut-o partial dupa cateva saptamani...

O privea printr-o usa cu geam cum statea aplecata peste o masuta si rasfoia de zor intr-o agenda plina, programand nefericitii la operatii.

Ii zarea printre picioarele celor ingramaditi in fata usii pantalonii portocalii , bratarile masive de argint , coama de par ondulat prinsa intr-un coc bogat, degetele fine, inelul frumos...
O privea fascinata...

Deodata fata frumoasa incepe sa apostrofeze ferm si raspicat o pacienta din multime care o deranjase la telefon cu o zi inainte... telefon care era scris pe biletelul anterior internarii...

Frumusetea incepuse deja sa-i paleasca...

Asa a aflat ca fata frumoasa era sefa pe sectia respectiva.... asistenta sefa...

A doua zi , dupa multe ore de tensiune si suspans a batut la usa biroului fetei frumoase, sperand sa afle ceva... orice despre mama ei , care se operase cu ceva ore in urma si de care nu stia nimic...
Fata frumoasa vorbea la telefon...
O pofteste totusi inauntru.
Ia loc in biroul frumos si confortabil si asteapta cuminte vesti.
Conversatia dureaza ceva... afla ca munceste mult , ca nu si-a luat concediu, ca o innebuneste atata lume , ca nu stiu ce eventuala pacienta l-a suparat pe sefu , habar n-am cu ce... diverse...
Intre timp studiaza biroul plin de flori asezate frumos in ghivece , iconite, cruciulite , buchete de flori , birotica moderna , frumoasa si cu gust.
Fata frumoasa isi vedea nepasatoare de conversatia cu prietena din eter...
In cele din urma conversatia se incheie , iar fata frumoasa isi ia hartiutele si incepe sa tasteze nepasatoare la computer...
Pe scaunelul de langa usa tensiunea era la cote maxime...
O studia pe fata frumoasa ocupata din fata ei... fata frumoasa care incepea sa se urateasca vizibil in ochii ei...
Fata frumoasa isi termina in cele din urma situatia urgenta si se scuza ca se duce la toaleta.
Se ridica si pleaca...
Dupa 10 minute revine nonsalanta si catadicseste sa-i adreseze cateva cuvinte , nimic la obiect.... decat ca sa mai astepte pe hol...
A iesit indignata si scarbita din biroul fetei frumoase...
Dupa 2 ore de asteptare pe hol, fara nici un semn, apare fata frumoasa si-i spune din zbor cateva vorbe , amanand informatiile vitale si esentiale pentru a doua zi...
dupa ore bune de asteptare in tensiune...

Se uita prostita in urma fetei frumoase... care se transformase pe parcursul zilei in zana cea rea si urata.

Si cam asta e povestea fetei frumoase ...devenita subit urata.

Departe de normalitate

2008-11-17T07:51:00.000-08:00

Scriem , la cererea cititorilor ....

N-am un subiect prea vesel in perioada asta... decat departe de normalitate in spitalele din Romania.

N-am mai scris....

Cand o persoana apropiata are probleme de sanatate... timpul parca se opreste...
Ai prea putine informatii , nu de tine depind lucrurile majore, nu poti sa faci mare lucru... decat sa astepti ca lucrurile sa se petreaca... intr-un sens sau altul...
Dar pentru tine , ca "spectator" timpul parca se opreste in loc.
Nu poti sa te gandesti mai departe , nu poti sa-ti faci planuri , nu te poti concentra pe nimic altceva pana nu stii cat de cat ce urmeaza.
Te rogi sa treaca timpul mai repede si sa se risipeasca suspansul...

Nu comentez aspecte profesionale ale meseriei de medic. E o meserie grea ... poate cea mai grea... Chirurgia mi se pare cea mai dificila.
O sa comentez aspecte practice... simpliste si elementare pentru "spectatori" .

Azi a fost o zi grea... dar gasesc energia sa scriu ... probabil sunt mult prea furioasa.

Dimineata la 7 punct esti chemat sa vorbesti cu chirurgul despre operatie... operatie care nu stii daca e azi sau maine sau cand e.
Nu-ti spune nimeni nimic.
Vii la 7 punct, vorbesti cu profesorul la 8 si ceva , civilizat in birou , dai cu subsemnatul ca lasi la latitudinea chirurgului sa decida pe parcursul operatiei, cum e si normal si esti invitat afara.
Nu stii nimic concret.
Nici cand are loc operatia, nici unde, nici ce se intampla dupa aceea , nici unde astepti, nici cand incepe, nici cam cat dureaza.... absolut nimic.

Te duci pierit pe hol unde asteapta puhoi de lume si n-ai altceva de facut decat sa stai.
Si stai ca vita asteptand cu orele , asteptand sa afli ceva, sa vina cineva si sa-ti spuna ceva, orice , despre ce se mai intampla.
Nu exista sala de asteptare, unde sa stai civilizat si sa astepti .
Nu exista nici macar un scaun sau o bancheta ceva.
Nimic, absolut nimic.
Nu iese nimeni sa-ti spuna 3 vorbe dupa operatie.
Habar n-ai daca s-a terminat , unde ti-e ruda , daca e bine, daca nu, cum a decurs operatia, ce s-a intamplat.
Afli de la alti amarati asemeni tie ca doctorul e de fapt la alt etaj , deci deduci ca operatia s-a sfarsit si tu habar n-ai.
Te duci sus dupa el si te ignora , ca nu are timp si nu vorbeste decat cu persoana cu care a discutat initial.
Si astepti si tot astepti.
Dupa ceva ore de la operatie, catadicseste o asistenta sa te anunte ca dl profesor nu are timp dupa fiecare operatie sa vina si sa vorbeasca cu rudele.

Cum adica nu are timp?

Inainte de operatie isi face timp , ca trebuie sa-i semnezi formularele si dupa operatie nu-si poate face timp 2 minute sa-ti spuna cum a decurs operatia?

Asta mi se pare inuman.

Degeaba s-au modernizat sectiile, aparatura, saloanele.
Atitudinea fata de pacient a ramas neschimbata.
Si nu , nu e vorba de bani.
Pur si simplu de natura umana.

Maine e marti , ruleaza Grey's Anatomy a nu stiu cata serie... si cand ma gandesc cu cata incantare l-am urmarit pana acum.... nu pot decat sa constat ca realitatea de la noi e departe de normalitate , fie ea si dintr-un amarat de serial american.

Avantajele femeii dragute :)

2008-10-07T09:53:00.000-07:00

Constat ca mitul cu aspectul sau prezenta placuta - care cica nu conteaza , e doar un mit...
Adevarul este un pic diferit... sau cel putin asta e concluzia mea.

De ce spun asta ?

1. Pai femeia draguta se duce sa-si ridice un colet de la posta.Cred c-am mai explicat accidental asta cu shopping-ul on-line.
Orice cumperi din afara UE, chiar pentru uzul propriu si personal, e purtator de taxe vamale si tva.
Daca esti femeie draguta si ofiterul vamal (sau cum s-o numi functionarul vamal) e barbat.... cu siguranta nu mai platesti aceste taxe si nici nu sta sa-ti inspecteze chilotii din colet... :)
Eu numai asa am patit, spre norocul meu , pentru ca taxele puse una peste alta, nu-s chiar neglijabile.
Daca functionarul vamal e femeie , oricat de sociabila e cand iti numara perechile de chiloti din colet , tot iti calculeaza constiincioasa daraverile legale si te taxeaza zambind.
Deci fara vreun merit deosebit , prejudiciez statul roman de aceste taxe , cand norocul imi scoate la ghiseu functionarul barbat.
Alta explicatie, n-am , decat cea din titlul post-ului.

2. Daca esti femeie draguta si ai de scos un cazier fiscal , il abordezi pe functionarul public barbat , pe care-l stii de datile trecute , direct de pe hol... iti da semnatura pe loc si pleci fericita mai departe, fara sa mai stai sa-l astepti sa revina in birou.
Daca e femeie, cu siguranta nu te baga in seama sau iti spune s-o astepti sa revina.

3. Daca esti femeie draguta , si trebuie sa-ti schimbi stergatoarele uzate , intotdeauna se gaseste un vanzator amabil care iese cu tine din magazin sa te ajute sa le montezi.... (evident trebuie sa pari un pic neajutorata si sa falfai tot un pic din gene :))

4. Daca esti femeie draguta , cu siguranta vecinii de sex masculin , chiar cocosati de ani ...te vor ajuta sa-ti deszapezesti iarna masina....

P.S. Daca nu esti femeie draguta... e un pic mai greu... dar tot depasesti aceste mici neajunsuri cum ar fi taxele vamale, asteptatul la ghiseu, montatul stergatoarelor etc.... care intr-adevar sunt lucruri minore...

In concluzie , e o mica "afacere" sa fii femeie draguta ! :)

Teama de lucruri definitive...

2008-09-30T05:55:00.000-07:00

Am perceput de-a lungul anilor multe senzatii de definitiv....
Ce-s lucrurile definitive?
- moartea
- pierderea unui ochi , a unui membru al corpului
- pierderea cuiva drag

Si cam atat , in viziunea mea...de acum

Epilarea definitiva nu-i chiar definitiva
Tatuajele se scot
Botoxul se elimina
Silicoanele n-au probabil termen nelimitat
Dintii se implanteaza
Parul creste la loc
Examenele se pot repeta

Natura afectiva fiind, m-am atasat emotional in timp de oameni si obiecte...
Natura afectiva fiind , m-au intristat sau durut , in diferite proportii toate despartirile definitive de ele...

Pierderea sau deteriorarea oricarui suvenir, cadou , lucru primit sau cumparat cu drag de mine , n-au lasat urme adanci , dar m-au intristat in momentele respective.

Despartirea de hainele nepurtate de ceva ani , jucariile si cartile alaturi de care am copilarit... m-au intristat , chiar daca stiam ca vor aduce bucurie altor oameni si copii...
Am vazut copii purtand hainele mele de copil , dupa multi ani de cand fusesera ale mele... si retraiesc senzatia ciudata pe care am avut-o atunci...pierderea unei parti din mine... despartirea definitiva de copilarie... cu tot ce-a insemnat ea : haine , papusi, carti de povesti, globuri de brad care-mi pareau fantastice...
Am pastrat ani de zile o casuta roz cu ferestre, cu acoperis rosu si sclipici.
Am pastrat-o ani de zile desi se sparsese si nu mai era de pus in pom... dar era acolo... imi era drag s-o privesc , imi era drag sa retraiesc scenariile apuse in care fusese prezenta casuta mea roz...

Uitandu-ma la poze alb-negru cu mama si mine mica imi amintesc culorile si texturile hainelor ei din poze , chiar daca ea nu si le mai aminteste...

Am simtit mereu o teama nedefinita fata de lucrurile care-mi pareau definitive si chiar au fost...

Casnicia parea un lucru definitiv... si n-a fost.
Mi-a fost teama de casnicie cu tot ce implica ea , sau cu tot ce implica ea in capul meu la vremea respectiva....un cerc prea stramt de oameni si preocupari..asa-mi parea... toate zilele banale si la fel.
Mi-a fost teama degeaba....
Tarziu am realizat ca multe lucruri importante din viata mea depind de mine si numai de mine... ca viata e de multe ori asa cum ti-o construiesti sau doresti...de alegerile pe care le faci, de compromisurile pe care le faci , de bucuria cu care esti in stare sa primesti lucrurile mici dar frumoase fara de care viata n-are nici un farmec...

Apoi a inceput sa-mi fie teama de relatii ce pareau sa devina definitive...

Imi placea mai mult starea de provizorat... imi dadea o senzatie de siguranta si de nedefinitiv...

Incepusem sa-mi pun la nesfarsit o intrebare al carui raspuns era mereu si invariabil acelasi : NU
il vad ca pe ultimul barbat din viata mea ?

Nu stiu de ce-mi puneam intrebarea... stiu c-am incetat sa mai gandesc asa de ceva vreme... sau raspunsul a devenit : voi vedea

Dar teama de lucruri definitive a ramas... perceptia asupra lor s-a mai estompat...incerc sa nu mai incadrez nimic din ce mi se intampla in categoria lucrurilor definitive...

Iubitul meu

2008-09-26T01:10:00.001-07:00

M-am indragostit ....

- de vocea lui
- de felul in care se uita la mine cand pleaca de acasa
- de rasul lui
- de imbratisarile lui calde si infocate
- de felul in care ma tine in brate noaptea si ma inveleste sa nu-mi fie frig
- de pofta cu care mananca ce gatesc , chiar daca nu-s chiar "artista"
- de modul in care ma dojeneste cand conduc prea apatic sau prudent
- de pofta lui de viata
- de faptul ca e prezent in viata mea si e alaturi de mine
- de curiozitatea lui exacerbata
- de felul in care vorbeste cu mama lui
- de lucrurile lui care miros ... a el
- de senzatia ciudata pe care-am avut-o la prima vedere...care n-a fost deja-vu... n-a fost atractie fizica... a fost altceva ...senzatia ca ma vedeam pe mine in varianta masculina...

- de faptul ca viata pare acum completa ...

Dispozitia de a scrie

2008-09-20T09:21:00.000-07:00

La mine , dispozitia de a scrie , sau anumite confesiuni si intamplari pe care le-am relatat pe blog , sunt invers proportionale cu gradul de fericire.

Analizand post-urile de pe blog , am constatat ca cea mai nefericita am fost in luna mai , cand am scris cel mai mult.... si cea mai fericita in septembrie.... cand n-am scris mai nimic.

Luna septembrie se imparte in 2 jumatati echilibrate : prima jumatate plina de fericire , cand chiar a fost prezenta in viata mea in cea mai mare proportie din ultimele luni... si a doua jumatate , cea care urmeaza.... diametral opusa.
Stiu , sunt laconica, de azi sunt la apogeul tristetii , nu stiu cat va dura , dar probabil se va materializa in posturi pe blog....

Vom vedea...

Ceremonii

2008-09-11T11:23:00.000-07:00

Sunt perioade in care viata intra pe un fagas presarat cu ceremonii.

La mine cam asa este perioada prezenta... plina de ceremonii.

Am mai apucat totusi sa citesc o carte , sa iau la cunostinta ca as avea un examen in maxim 1 luna , desi n-am nici un chef de invatat... nici timp , nici energia necesara..., sa gatesc o data pe saptamana , sa spal totusi aragazul, dar sa nu uit sa-l infofolesc in folie argintie de data asta ... si sa particip la diverse ceremonii.

Cartea se numeste "Jurnal in piatra" ,mi-a placut , daca am terminat-o in cateva seri...

O idee din carte care se pliaza subiectului "ceremonii" si pe care am retinut-o este ca... ceremoniile sunt "sufletul" societatii.

Probabil ca nu le-as fi privit din unghiul acesta vreodata daca nu s-ar fi suprapus lectura cu aceasta perioada plina de ceremonii.

Evident , n-am putut participa la toate... dar n-am ratat botezuri si casatorii :)

E plin sezon , se pare ... :)

La toate am plecat pe ideea de a participa doar la ceremonia propriu-zisa si atat... urmand sa-mi iau imediat talpasita spre casa.
Socoteala de acasa nu prea s-a potrivit cu cea din targ , prelungind ceremoniile cu petrecerile de dupa.

Botezul

Botezul mi se pare o ceremonie de familie , sau cel putin asa il vad eu.
Familia era a colegului meu de birou...copilasul lui , foarte cuminte de altfel.
M-am dus asa , sa fiu alaturi de el la acest eveniment important , pentru ca prea multi colegi n-am fost... in total cam 3.
Deci m-am dus pentru el mai mult decat pentru mine.
Dar surprinzator , in biserica , m-a coplesit ceremonia tainei botezului : intim , mistic, restrans.
M-a facut sa ma simt aproape de familie.

Cununia - asta proaspata , de azi , de unde abia am ajuns

Ceremonia propriu-zisa nu prea m-a impresionat.
Momentul prea scurt , prea "standardizat" , prea prestabilit.
Ce m-a impresionat insa , a fost petrecerea sau adunarea de dupa ceremonie.
Ma uitam la ei... prea tineri , ea deja gravida-n 7 luni , el un pic coplesit... DAR
cu familia si multi prieteni in jurul lor... prieteni adevarati, cu care au copilarit... care au crescut impreuna , care se distreaza impreuna, care ies la gratare impreuna , care sunt impreuna la toate evenimentele importante.
Asta m-a impresionat : grupul unit
Nu le cunosteam prietenii , dar i-am simtit ca-s prieteni... i-am simtit ca-s uniti de mai mult decat de petrecerea placuta a timpului impreuna.
Si sincer , i-am invidiat un pic.
Si sincer este tot ce-ti poti dori mai mult de la viata : OAMENI alaturi de tine , oameni care-si lasa deoparte grijile cotidiene , greutatile de inceputuri de viata si SUNT alaturi de tine.

E ceea ce conteaza cel mai mult in viata.

Restul e nesemnificativ.

Parerea mea... sau ce am simtit azi... sau ce am invatat azi... ca nimic nu e mai important decat familia si prietenii.

Leapsa de la Regina

2008-08-28T07:29:00.000-07:00

Ce face Gropite si altii nu...

Cam asa suna leapsa asta.

E grea comparatia prin excludere , dat fiind faptul ca Gropite e leu - deci egocentrista - deci nu prea stie ea ce fac altii... sau mai bine spus n-o prea intereseaza ce fac altii , in sensul rau al cuvantului :)

SO

* barfele, cancanurile, zvonurile nu ma intereseaza , decat eventual de amuzament , cand informatiile ajung la mine fara sa le cer sau caut ;

* nu-mi place sa spal aragazul - as prefera sa-mi cumpar altul la cateva luni decat sa stau sa-l spal pe asta , drept urmare arata ca dupa bombardamente ;
- si evident ca mi-e rusine sa chem pe cineva sa-mi spele aragazul :)

* nu ma omor facand mancare , decat de dragul cuiva sau pentru a-i face o placere cuiva - chiar daca simt sa ofer aceasta placere cam rar , deci evident experimentez pe saracul "cuiva" (se pare ca au supravietuit oricum , deci nu-s asa dezastru) :)

* desi lancezesc toata ziua-n week-end si ma trezesc devreme, ma apuca cheful de curatenie in jur de 10 seara si atunci se si intampla treaba :)
- vecinii vad ca n-au protestat , sau nu i-am auzit eu de aspirator :)

* imi cumpar haine on-line , pentru ca n-am masura 36-38 , iar din rarele mele raiduri prin cele cateva magazine mai rasarite de la noi nu ma pot alege decat cu sosete, chiloti sau bijuterii care sa-mi vina perfect.

* am o privire inteligenta, dar nu ma pot exprima in engleza , desi inteleg, citesc, ma uit la filme netitrate:)
- cand suna telefonul sau sun eu la un client si aud dulcele grai englezesc mi se blocheaza cuvintele-n gat , probabil de surpriza...
- exagerez , m-am descurcat la nevoie , dar fara placere si cu multe valuri succesive de transpiratie
- dar, by the way , stiu sa zambesc frumos in toate limbile pamantului... :)
- am avut cateva situatii hilare cu limbile straine , o sa le scriu intr-un post special pe tema asta ...

* anul asta de ziua mea , m-am nimerit sa-mi ridic un colet de la o posta-vama si stand eu asa cuminte pe bancuta , asteptand sa-mi aud numele in difuzor , s-a asezat langa mine o babuta putind ingrozitor, probabil homeless.
- sunt aproape convinsa ca altii s-ar fi ridicat urgent de pe bancuta si s-ar fi indepartat dezgustati... eu am stat linistita, respirand cu greu , dar facand conversatie cu ea ,intreband-o una alta si indesandu-i o bancnota in mana cu unghii murdare , pe care culmea , nu voia s-o primeasca, probabil de rusine.

* imi cumpar singura flori pentru casa... pentru ca-mi plac

* sunt carnivora si mananc frunzulite de nevoie - probabil combinatia
leu-tigru-grupa O1 are o oarecare influenta...sau asa imi place mie sa ma scuz :)

- anul trecut am patit ceva amuzant , apropo de frunzulite
am mancat eu vreo 2 saptamani numai frunzulite
m-am simtit atat de rau , incat am ajuns la spital... crezand ca am ceva f grav... ma simteam f rau , m-am si speriat
ma duc eu la spital , la unchiul colegului meu, care-i director de spital.
ma ia omul la controlat pe toate partile, ma suceste, ma rasuceste, ma trimite-n toate partile : ecografie, EKG, pipaiala, ascultare, ginecologie, analize de tot felul
nimic
asta a durat vreo 3 zile
la sfarsit , apar eu cu toate analizele-n dinti la dl. doctor si-l intreb pierita :
ce am ?
ceva grav?
se uita el asa, zambind la mine si-mi zice candid : NIMIC
pai de ce ma simt atat de rau ?
vedeam in privirea lui ca ma suspecta ca am ceva la cap :)
am plecat nedumerita, dar oarecum fericita si-am inceput sa rontai din nou carnite
si culmea , mi-am revenit complet :)

Poate as mai avea de povestit cate ceva la leapsa asta , dar nu-mi vin acum in minte... sper ca am reusit totusi sa ma achit onorabil de ea.

Drept urmare n-o dau nimanui !

S-a terminat la mine ! :)

Comentariu la poza :)

2008-08-26T10:21:00.000-07:00

- poza e din week-end-ul trecut
- e facuta de verisoara mea
- nu-mi place de mine-n poze in general, dar cealalta era de cativa ani buni , m-am gandit c-ar fi bine sa fiu mai de actualitate, totusi
- ea-mi zicea sa nu zambesc ,sa nu mai rad, ca mi se vad nu stiu ce dungi pe fata , posibil si din cauza gropitelor, care evident n-au iesit in poza asta
- n-am buzele asa umflate , sau nu-s asa botoasa cum mi-au comentat prietenii pe mess la misto , doar ma prosteam si le tineam tuguiate, de zici ca-s tumefiate :)
- si da , pot sa-mi ating nasul cu limba daca ma fortez un pic :)
- a, da, si mi-a facut sor'mea crop la ea, ca-i mai artista si eu antitalent , sa nu se vada barnele din capul meu si tot mi-a ramas o urma de par in cap , na
- asta a fost tot :)

Today is my day !!

2008-08-19T01:27:00.000-07:00

Azi e o zi frumoasa pentru mine!

E ziua mea ,a lui Bill Clinton si-a fostei Coco Chanel , in cinstea careia azi miros a mademoiselle ! :)
O mademoiselle de 34 de ani care inca se simte o fetita..
O fetita foarte iubita in general si azi in special.
Azi ma simt pretty woman in rochita mea maro cu buline albe cocotata pe tocuri si inconjurata de flori si oameni dragi.

Oameni dragi carora le multumesc ca-s alaturi de mine , ca se gandesc la mine cu drag, ca nu m-au uitat de-a lungul anilor...

Azi sunt in greva ne-japoneza, fumez in birou , mananc ciocolata , port rochita si ma pup mult ... lucruri pe care le fac destul de rar in general , deci chiar e o zi speciala !

Capsunica buclucasa

2008-08-13T09:55:00.000-07:00

In primul rand nu ma prea omor dupa fructe... ma enerveaza ca trebuie decojite, curatate , muscate,taiate, evitate semintele si tot asa.
Imi plac mult zmeura, murele si afinele.
Si evident capsunile.
Alte fructe nu ma prea intereseaza.
Din pacate , pe primele nu le gasesti decat la piata , iar eu n-am mai dat o raita prin piata de luni de zile...

La ce-mi place mai mult , evident fac alergie...
Cum pun capsuna-n gura , cum simt ca-mi explodeaza bubite si bubulite de sub piele.

Anul asta nu prea am apucat sa le savurez si sa le celebrez cum se cuvine aparitia.

Asa ca , in cinstea lor , intr-un raid rapid prin supermarket mi-a sarit in ochi o capsuna portocalie cu frunzulita verde.
M-am indragostit fulgerator de ea si-am arestat-o imediat.
Respectiva capsunica trebuia sa-mi serveasca drept burete de baie pentru cel putin 2-3 luni... asta era in capul meu.
Ajung acasa cu sacoselele si agat victorioasa capsunica-n baie.
Intru la primul dus , inhat capsunica portocalie , o smacuiesc cu gel de dus si incep s-o folosesc cu frenezie.
Capsunica incepe sa pocane, sa bocane, sa trosneasca, sa protesteze...
Zic, ce-o avea saraca de face asa urat, poate nu-i place apa...
Cand ma uit la ea , asa plina de spume cum eram , la propriu , o vad ca incepuse deja sa se dezintegreze...
Degetele-mi intrasera adanc in ea , trecusera de invelisul portocaliu si ajunsesera in plina ei intimitate... Intimitatea capsunicii era plina de buretei maruntei de diverse culori care incercau sa vada si ei saracii lumina baii...
Si-au tot inceput sa apara : ba unul roz mic fosforescent , ba unul galben ca lamaia... si tot ieseau si nu se mai terminau...
In curand capsunica , saracuta era franjuri...

Cu parere de rau ne-am despartit dupa prima intalnire ... o sa caut un fruct de esenta mai tare data viitoare... sau mai bine o leguma... poate un burete de baie in forma de morcov... daca s-o fabrica asa ceva .. :)

Increderea in ceilalti

2008-08-11T09:58:00.000-07:00

Am fost si probabil inca mai sunt intr-o oarecare masura o persoana naiva.

Am crezut in anumiti oameni si-n anumite circumstante.

Si inca mai cred.

Problema cu increderea in oameni este ca cele mai mari tepe le iei de la persoane apropiate sau de la care nu te astepti sa-ti vina tepele.

As avea destule exemple majore , fiecare cu circumstantele lui atenuante pentru mine... fiecare cu gradul lui de orbire si naivitate.

1. Casnicia

Asta e o categorie aparte, o s-o incadrez la categoria grea.

M-am maritat fara sa iubesc si fara sa fiu macar iubita.Nu mentionez aici motivele , oricum principalele au fost prostia, nesiguranta mea din respectiva perioada si incapacitatea de a spune "nu".
Ceva semnale de alarma au existat... le-am ignorat cu brio.
Tepele au fost multiple :

* casa mea inchiriata
* castigurile mele din acea perioada , care erau destul de fabuloase ... inghitite lacom si temeinic de casa, procesele si necesitatile familiei lui.
* indepartarea de prieteni si familia mea
* minciuni foarte prost ascunse
* inselat aproape pe fata
* certuri , jigniri , plansete de nervi , mutari la mama de cateva ori in minunatul an de casnicie :)
* apucatul meu de fumat
* invatatul pentru un examen greu cu picioarele invinetite de contuzii

Ar fi multe de povestit pe tema asta , poate o s-o fac intr-o zi de amuzament.

Concluzie la casnicie n-am neaparat .... e o loterie , putea fi si mai bine si mult mai rau , n-a depins de mine... eu am fost corecta... n-am mintit , n-am inselat, n-am jignit ... deci , teoretic n-as avea ce sa-mi reprosez... teoretic.

2. Prietena prietenei

Prietena prietenei a fost si prietena mea din prima clipa , doar era prietena celei mai bune prietene.
Pentru mine asa a fost.
Ieseam in cluburi , venea la mine-n casa , ne povesteam diverse ... adica aproape tot ce era de povestit , o imprumutam cu bani... ca nu avea job , vindeau din casa sa manance... dar de cluburi nu se lasa , ii cautam oferte de munca si stramba din nas cand era vorba numai sa vina sa vada despre ce e vorba.... deci era prietena mea.

Pana intr-o zi , cand dupa o vizita inopinata a ei la mine m-am trezit ca-mi lipsesc bani din portofel.
Era intr-o vineri , asta stiu cu exactitate.
Era o perioada in care aveam datorii , deci banii erau super-numarati.
Era scadenta la imprumutul de atunci si banii erau fix pentru rata si fix ce sa-mi ramana pe week-end.
Ea, nu stiu de ce venise... ma sunase , eu ii spusesem ca-s pe drum spre casa, dar ca ma grabeam sa plec altundeva... ea a insistat sa treaca, totusi.
Zic, ok, treci... eu fac un dus si plecam amandoua.
Vine ea , intru eu la dus, ies , ma imbrac si cand sa iesim pe usa ma uit in portofel sa fiu sigura ca am banii.
Cand ma uit in portofel, inlemnesc.
Nu aveam nici de rata.
Zic, i-oi fi uitat la servici , dar totusi... era ultimul lucru pe care-l facusem inainte sa plec spre casa. Banii ii avusesem.
Ma mir asa cu voce tare-n fata ei , doamne ce-am facut cu banii?
Ea: poate i-ai uitat la servici
Eu: nu aveam cum, ca i-am luat precis fix sa-mi platesc rata.Cine stie.

Vine ziua de luni , ajung la job, ma scotocesc pe birou : nimic

Imi incolteste o banuiala-n minte, cum c-ar fi ea.

Trece saptamana.

Vine iar week-endul

Apare domnisoara-n vizita , cu un prieten comun.

Eu stiind ca apare , fac curat pe canapeaua de pe hol si las doar poseta.

Vin ei , intra-n camera... eu ma asez strategic sa vad holul

Stam noi la taclale putin si ea incepe sa se agite spre hol.

Cand ma uit eu mai bine , o vad scotocind in portofel , incercand sa-l mascheze cu poseta ei.

Stiam clar ce hartii am in portofel, lasasem putine si numarate.

Vine ea in camera.

Eu ma duc spre bucatarie ,trecand pe hol , inhatand portofelul din mers.

Ajung in bucatarie si deschid portofelul.

Raman paf.

Imi mai arestase cateva bancnote.

Incep sa tremur de nervi.

O chem in bucatarie sa n-o fac de ras.

Zic , draguta, te-am vazut umbland in portofelul meu si-mi lipsesc bani, ca si saptamana trecuta.

Ea nu si nu , ca n-a luat ea , cum sa faca ea asa ceva.

Daca am vazut ca nu recunoaste , am luat-o frumos de-o aripa si-am dat-o afara.

Si cam asta a fost povestea...

Morala ?

Naivitate in floare din partea mea din urmatoarele motive :

* ok, era prietena prietenei mele
* ea venea la mine mereu , noi la ea niciodata , habar n-aveam unde sta
* mereu ne returna banii tarziu
* a doua oara , cand am vazut-o-n portofel am crezut cu sinceritate ca imi pune la loc ce luase saptamana anterioara.
* am crezut pana-n ultima clipa-n ea , ca nu poate sa-mi faca ceva atat de urat.

Le las pe cele 2 povesti ... ar mai fi cateva din categoria "pana" :)

Bazaconii

2008-08-07T12:28:00.000-07:00

Scriu din ce in ce mai putin... , cam invers proportional cu haosul din viata mea.
Nu ca nu mai am inspiratie, nu ca nu se petrec lucruri interesante... dar nu-s lucruri cu care sa ma mandresc sau demne de povestit in neant.
Deci autocenzura inca functioneaza...
Recitind cu ochi critic si obiectiv unele post-uri de pe blog am ajuns la concluzia ca daca as fi barbat , m-as speria de o femeie ca mine... as fugi mancand pamantul.
Bine, ma sperii si eu de mine uneori si fara sa mai fie nevoie sa citesc ce-am scris pe blog... :)
Ma sperii si mai mult de ce n-am scris...
M-am tot gandit ce sa fac cu concediul de anul asta.
Ma enerveaza ca lumea ma tot intreaba pe marginea subiectului concediu.
Dar unde te duci, cu cine, cand?
Chiar si lume care stie ca singura n-am chef sa plec , cu cine n-am , cu cupluri nu ma duc , gasca s-a cam spart in cupluri, acasa nu stau nici moarta ca n-am stare...
Deci motive contra ar fi destule.
Motive pro ar fi si ele destule : ca-s obosita fizic si psihic, tracasata, artagoasa... chiar as avea nevoie sa schimb peisajul...
Si avand in vedere conjunctura din prezent , azi chiar mi-am facut un plan de concediu.
O sa plec undeva la liniste , sa citesc, sa ma relaxez , sa ma odihnesc , sa ma detasez un pic de haos, sa iau niste decizii absolut necesare, sa-mi fac timp doar pentru mine.Fara mail si telefon si fara multe persoane informate despre locatie.

Si daca stau sa ma gandesc bine , n-am avut niciodata parte de un concediu asa, doar al meu.
Mereu a fost cineva in coasta mea, mereu a trebuit sa ma adaptez la ce-au vrut ceilalti, mereu a trebuit sa ma mobilizez cand eu aveam chef sa zac si sa lenevesc ...

So , anul asta e doar al meu si pentru mine.

Am zis !! :)

Fobii masculine :)

2008-07-28T09:56:00.000-07:00

Nu neg faptul ca si femeile au fobiile lor.

Poate nu-s asa vizibile , poate nu-s exprimate ca atare ... dar evident exista.
Si noi intram in panica uneori din diverse motive.
Dar , preferam sa le impartasim intre noi.

Mai nou , am observat ca barbatii , sau anumiti barbati se simt datori sau simt nevoia sa faca anumite precizari in fazele cele mai incipiente ale cunoasterii.

Par example :

1. fobia cu insuratoarea , cu cele 2 extreme :
- de ce sa ma insor , ca mi-e foarte bine asa , nici sa nu aud de insuratoare
- trebuie neaparat sa ma insor, deja am x ani si n-am copii , altii la varsta mea au deja familii.

Evident discutiile pe aceasta tema ar fi interesante de dezbatut intr-un anumit moment al relatiei.
Evident , fiecare in parte are impresia , ca femeile si-au facut un scop in viata din a se marita neaparat si a-i tine pe ei legati si a-i nenoroci pe toata viata.
Orice femeie nou aparuta in viata lor fix asta isi doreste cel mai mult : sa puna ghearele pe ei.... pe ei pe care inca nu-i cunoaste , pe ei cu care n-a schimbat decat cateva impresii si pareri despre subiecte generale.
Si atunci simt nevoia sa precizeze chestia asta , ca femeia sa stie si sa fie informata ca aceasta relatie oricum n-o sa duca unde vrea ea , pardon unde cred ei ca vrea sa ajunga ea.
Mai sunt si ele ... altfel.
Pe mine chestia asta a ajuns sa ma distreze.

Altii-s panicati ca au avut relatii lungi sau scurte care au esuat din diverse motive, au fost parasiti si vor neaparat sa le demonstreze ca-si pot reface viata doar trosnind din degete si ca uite ce bine le merge, ca nu sufera dupa ele deloc.
Si chiar se grabesc intr-o noua relatie , doar sa dea impresia ca-s fericiti cu noua lor viata din care fosta a preferat sa plece.Fraiera.

2. toti o sa moara tineri
Au cine stie ce boala care-i macina incet-incet , desi ei par bine merci.
Dar tu trebuie sa stii ca ei n-o sa traiasca mult , deci daca ajungi sa-ti doresti vreo relatie de lunga durata , sau sa te implici mai profund e clar ca nu-s ei persoanele potrivite pentru asa ceva.

3. robinetul cu iubirea

Si asta e distractiva.
Unii au descoperit cum e cu tinutul sentimentelor in frau.
Adica pot sa-si impuna cand, cu cine si in ce proportie sa simta.
Si cand simt ei ca totul e ok , cand le dispare panica initiala dau drumul la robinet.
Funny e ca pana se strofocesc ei sa se simta in siguranta , e foarte posibil ca ea sa fi renuntat resemnata de atata suspans si asteptare , la minunatele lui sentimente care au decis exact cand anume sa infloreasca.

Toti avem momente de panica , nimeni nu vrea sa sufere sau sa faca pe altcineva sa sufere...

Doar ca femeile sunt infinit mai curajoase cand e vorba sa-si asume eventualitatea unui esec sau a unei posibile suferinte.

Promit sa ma distrez intr-o zi spunandu-i verde-n fata unui barbat ca vreau musai sa ma marit si sa-i fac 5 copii... daca mai apuc sa-i spun si de ei si nu dispare dupa prima propozitie :)

Just for fun , sa vad cum reactioneaza , ar fi interesant.

Publicitate negativa

2008-07-21T10:06:00.000-07:00

Sau cum ajungi sa nu mai intelegi nimic din organizarea interna a unei multinationale , mai precis minunata UPC.

Incep cu partea vizibila a iceberg-ului , mai precis , spicuiesc din prezentarea pompoasa de pe site-ul respectivei firme....

"Suntem preocupati in mod constant de calitatea serviciilor de relatii cu clientii si o mare parte dintre investitii este orientata in aceasta directie. Pentru noi este foarte important ca toti clientii nostri sa se simta bine atunci cand iau legatura cu reprezentantii companiei, fie ca intra intr-unul dintre Centrele de Relatii cu Clientii, suna in Call Center sau interactioneaza cu echipele tehnice."

Si sa continuam cu partea invizibila la prima vedere...

1. calitatea serviciilor cu clientii
- in afara de faptul ca se recomanda si-s amabili ca n-au incotro , alta calitate n-am descoperit pe parcursul acestor aproape 2 saptamani.
- mai precis , stiind ce-am tot repetat eu ca papagalul nenumaratilor angajati cu care am vorbit zilnic si vazand intamplator foile de observatii cu care veneau celebrii domni tehnicieni la domiciliul clientului , am constatat ca exista diferente majore intre vorbele mele si scrierile lor.
In concluzie , vorbesti cam singur si degeaba sau trebuie sa vorbesti f mult ca sa ajungi sa fii receptionat corect.

2. toti clientii nostri sa se simta bine atunci cand iau legatura cu reprezentantii companiei, fie ca intra intr-unul dintre Centrele de Relatii cu Clientii, suna in Call Center sau interactioneaza cu echipele tehnice

- m-am simtit bine pe dracu tot stand pe linia lor telefonica si ascultand in mod iremediabil si la nesfarsit modalitatile lor de plata si tot felul de reclame la calitatea serviciilor oferite.

Operatiunile au decurs cam asa :

Intr-o zi cu soare , acum 2 saptamani , minunata multinationala oferind servicii de mare calitate a suferit o avarie pe cateva cartiere.
Avarie insemnata din moment ce-au cazut cu totul : cu tot cu telefonie , tv si internet.
Asta se mai intampla si la case mai mici si la case mai mari , nu-i o tragedie.
Eu , cu norocul meu proverbial de leu , evident am ramas avariata.
Si de atunci a inceput distractia.

Primul telefon : da , trimitem maine pe cineva , sa fiti acasa in intervalul 8-12.
zic , bine, dar imi pierd jumatate de zi de lucru asteptand echipa dvs.
nu se poate sa fiti mai exacti cu ora?
nu
bine
vine echipa , formata dintr-un nene
nene pe care-l mai vizionasem o data in urma cu 2 sapt cand imi schimbase modemul
nenea nu stia decat sa schimbe modemul si sa verifice semnalul de pe el
pe mine nu ma interesa ce stia nenea, daca nu-mi rezolva accesul la net
nu l-a rezolvat

telefoanele 2,3,4,5,6,7,8 n-au adus nici o schimbare

la al 9-lea mai vine o echipa - intr-o sambata
bine
sa fiti acasa intre 8-14
mda
o sa fiu
vine nenea
se uita la modem , il schimba cu altul
ne uitam vreo juma de ora amandoi la beculetele care refuzau sa se activeze
ia un scaun
dispare 10 min
vine inapoi
modemul clipocea
gata , am gasit
e arsa o piesa
v-am pus 80% din semnal sa vina la dvs
n-o sa va mai cada netul niciodata
uraaaaaaaaaaaa
semnez hartiutele ca totul e ok
pleaca nenea
in 5 min cade netul
si la revedere

telefonul 10

domnle , uite a fost un coleg de-al dvs si a rezolvat temporar
sa nu credeti ca s-a rezolvat problema
net tot n-am
da, o sa vedem, dar azi nu se mai poate face nimic, maine la fel
luni cu siguranta trimitem o echipa
deja trecuse o saptamana

au urmat telefoanele 11,12,13,14

miercuri , in sfarsit vine echipa
formata tot din nenea de sambata
cand l-am vazut la usa am inlemnit
zic ati venit degeaba
iar ne uitam unul la altul
si eu tot n-o sa am net
sta el si se tot frichineste cu modemul vreo ora
nimic
o sa anunte mai departe
la echipa magica care e mai competenta
mda
cand iese pe usa ii zic printre dinti : sper sa nu ne mai vedem

alte telefoane , cu aceleasi monologuri
zic mie daca mi-i mai trimiteti tot pe nenicii astia care n-au nici o treaba cu avaria fac plici
vreau sa reusesc sa ajung la cei care chiar pot rezolva problema
vreau sa vorbesc la tehnic
nu puteti
program de audiente aveti?
nu
va rog sa ma sunati dvs si sa ma anuntati in cat timp se poate rezolva problema
noi nu putem sa va sunam
atunci de ce dracu imi mai cereti nr de telefon, daca tot nu ma suna nimeni sa-mi spuna cat dureaza reparatia si cand sun la relatii cu clientii habar nu aveti ce sa-mi spuneti?

vine ziua de vineri - cu amenintari

daca azi cand ajung acasa n-am net sesizez protectia consumatorului
ma suna unul
vai, uitati , noi am monitorizat situatia dvs si am sesizat ca desi au fost 3 echipe tot nu aveti net
zic serios?
ati monitorizat pe dracu
v-am sunat eu zilnic , n-ati monitorizat nimic

ma suna altul
suntem de la tehnic
o sa ajungem azi la dvs
nu trebuie sa fiti acasa, ca rezolvam noi
ajung vineri acasa
net pula

alte telefoane inutile vineri , sambata si duminica
alte promisiuni ca azi sau cel tarziu maine sigur ajunge cineva
aceeasi placa
au ajuns pe dracu

azi n-am mai sunat
deja spumegam pe drumul spre casa numai cand ma gandeam ca tot n-am net
surpriza , beculetele toate erau la datorie
na, ca am net
pornesc calculatorul , scriu o sesizare , o listez si ma duc cu ea in dinti la casierie
vreau sa inregistrez o sesizare
cam despre ce e vorba, pe scurt?
reiau povestea
scrie ea acolo in sistem
imi insira pe exemplarul meu niste cifre pe 3 randuri
imi da hartia
zic, cifrele astea ce sunt?
dovada ca ati inregistrat sesizarea
zic vreau stampila
ca cifrele astea putea sa le scrie oricine si sa nu insemne nimic
n-are incotro si-mi pune stampila

vreau sa platesc factura numai pt tv
nu se poate
pai zic net n-am avut si nici acum nu stiu cat dureaza minunea
nu se poate
poate dupa sesizare sa va recalculeze
zic sa fiti convinsa ca n-o sa platesc ceva ce n-ati furnizat

ajung acasa

inca am net

suna telefonul

o domnisorica

v-am sunat sa vedem daca s-a rezolvat problema

mda

peste o ora suna telefonul

un domnisoric

v-am sunat sa vedem daca s-a rezolvat problema

mda

poate ma mai suna careva , cine stie ... la cum comunica departamentele multinationalei intre ele este posibil orice.

Si uite asa, sper ca s-a terminat distractia , ca poate mai sunt si alte lucruri mai interesante cu care sa-mi umplu timpul liber sau super ocupat din aceasta perioada.

Consumator nemultumit

2008-07-21T08:34:00.000-07:00

Consumatorul nemultumit sunt eu !

Imi adun aici intr-o mica gramajoara de cuvinte nemultumirile acumulate in circa jumatate de an.
Din pacate sau din fericire , in speranta de a schimba ceva in bine , m-am vazut nevoita sa-mi exprim nemultumirile in scris in diverse conjuncturi.

Sunt un consumator nemultumit de servicii :

1. servicii bancare
2. servicii de furnizare de internet
3. servicii de montaj electrocasnice

1. Serviciile bancare

a) in calitate de persoana fizica

- nu pot sa accept sa stau in picioare in fata unei casierii care deserveste , la ora de varf clienti persoane fizice si juridice amestecate , sa stau dupa o persoana juridica care-si scrie ordinele de plata in momentul in care ajunge la ghiseu.
- nu pot sa accept , ca desi programul bancii este pana la ora X , banca in care functioneaza 3 casierii , la ora de varf sa fie functionala una singura , pentru ca celelalte, vezi doamne , si-au facut monetarul si-au inchis. Pai de ce au inchis daca programul bancii e pana la ora X , si mai e o ora pana la ora X ?
- nu pot sa accept faptul ca , stand la coada la ghiseu stiu toate operatiunile pe care le desfasoara persoanele din fata mea , stiu cu ce bani ies din banca , pentru ca se striga dintr-un colt in altul al incaperii ce suma urmeaza sa ridice de la casierie persoana respectiva.
- nu pot sa accept sa-mi ajunga in cutia postala extrasul de cont la cateva zile dupa scadenta , doar pentru ca de anul asta au schimbat furnizorul care le distribuia pe teren.E asta mai ieftin probabil, dar face treaba mai prost.

b) in calitate de persoana juridica

- nu pot sa accept ca mi se da acelasi cont de utilizator pentru 2 digipasuri diferite , chestie care duce la blocarea accesului in sistem... ca banca nu se sesizeaza de chestia asta decat dupa ce-o sesizez eu.
- nu pot sa accept ca un client face o plata externa importanta si urgenta si banca mi-o opereaza dupa 3 saptamani, desi isi pune stampila cu ziua in care clientul crede face plata externa.
- nu pot sa accept ca avand o poprire pe cont , cu titlu executoriu , banca sta cu banii in contul curent blocati mai mult de o luna fara sa-i vireze in contul de poprire imediat , doar ca sa-i mai ruleze ea cateva zeci de zile bune , in timp de majorarile urca vertiginos la fisc.

2. serviciile de furnizare de internet

- cu astea m-am distrat in ultimele 2 saptamani
M-am distrat e putin spus. Mai degraba am avut senzatia ca vorbesc singura, ca ma invart in cerc ... am trecut prin toate starile emotionale posibile... de la intelegere , la usoara enervare, agasare , furie, isterie, amuzament, sarcasm, amenintari, deja-vu, resemnare , iar furie si tot asa...
- da, azi, in sfarsit am internet acasa
- da, azi m-am exprimat in scris
- si tot azi am constatat cu stupoare , ca nu pot achita partial o factura emisa , desi contine niste servicii de care nu am beneficiat.
- platesc integral momentan , mormaind marunt din buze
- promit ca nu ramane deloc asa , din principiu , nu de bani.

3. serviciile de montaj electrocasnice

- povestea am spus-o intr-un alt post
- apare doar o noutate , constat cu stupoare ca nu mai detin certificatul de garantie al minunatului meu aparat de aer conditionat , cotonogit si busit chiar la montare din vina lor.
- concluzia , tb sa-l sun pe dnul sef sa faca bine sa-mi trimita certificatul , deci o grija-n plus.

In concluzie , da , sunt un consumator nemultumit , calcat pe nervi de atata nesimtire , lipsa de respect si de profesionalism.

Si , da , din consumator nemultumit ma transform uneori in consumator isteric in scris ! :)

Intrebari

2008-07-20T07:15:00.000-07:00

Se spune ca nimic in viata nu este intamplator .
Ca fiecare om pe care-l intalnesti pe parcursul vietii are rolul lui in viata ta sau ca tu ai rolul tau in viata lui.
Nu cred neaparat in ideea asta.
Intalnim sau ne intersectam destinele cu foarte multe persoane pe parcursul vietii.
Cu unele petrecem ceva mai mult timp , cu altele prea putin , cu altele prea mult.
Oamenii apar si dispar din viata ta mai mereu.
Pe unii ii tinem aproape , pe altii ii indepartam , altii aleg sa se indeparteze... fiecare merge pe drumul ales de el.
Se zice ca o persoana te invata mai mult decat o suta..... atunci de ce destinul ne scoate in cale atatia
oameni ?
Mi-e greu sa cred ca toti au rolul lor, ca fiecare te invata cate ceva , ca pe fiecare il poti invata ceva.
Au fost persoane de la care n-am invatat nimic... probabil timpul petrecut in preajma lor a fost prea scurt , intersectarile prea fulgeratoare si sporadice...
Au fost persoane de la care , indirect am invatat lucruri urate... cum e sa minti, sa inseli, sa amagesti , sa te eschivezi, sa te ascunzi , sa fugi, sa nu te implici , sa jignesti.. Poate sunt momente in viata in care aceste lucruri urate par utile.... eu ... preferam sa nu fi ajuns sa le cunosc...
Au fost persoane a caror aparitie in viata mea mi-a bucurat sufletul.De la ele am invatat sa ma bucur , sa nu-mi pierd zambetul , sa privesc inainte , sa incerc sa vad partea frumoasa a vietii.
Au fost persoane a caror plecare din viata mea mi-a intristat sufletul... desi de multe ori plecarea am ales-o eu.
De fiecare data am plans privind in urma lor... m-am intristat c-am fost nevoita sa-i fac sa plece...
Au fost persoane nehotarate.
Aici situatiile deveneau de-a dreptul ciudate.
Sunt persoane care pur si simplu navalesc in viata ta, in sufletul tau , in mintea ta. Bineinteles si tu ai rolul tau in aceasta navala.
Privesti surprins cum brusc viata ta se umple de ele. Si nu faci nimic sa impiedici aceasta navala. Iti place cum se schimba viata ta , iti place c-au ales sa faca parte din ea...parte din tine...
Apoi persoanele se rasucesc la fel de brusc si radical precum au intrat.
Dispar pur si simplu.
Fara preaviz , fara simptome de spaima.
O perioada..
Apoi se rasucesc din nou si revin navala in viata ta , ca si cum abia ar fi plecat.... ca si cum nici n-ar fi plecat... ca si cum praful nu s-ar fi asternut pe urmele pasilor lor grabiti sa plece.
Tu , nedumerit inca de plecarea lor... incerci sa intelegi ce se intampla.
De ce-au plecat ? De ce revin?
Sincer , mi-am batut capul de cateva ori cu aceste doua intrebari.
N-am reusit nici macar sa intrezaresc raspunsul... daca el chiar exista.
N-am avut taria sa intorc spatele... desi poate asta era sfarsitul intrebarilor.
N-am avut taria sa ignor un dialog , desi dialogul in sine n-a risipit misterul.

Mi-au mai aparut in schimb intrebari :

* ce invat de la oamenii astia?
* care e rostul aparitiei lor in viata mea ?
* ce-i invat eu pe ei?
* ce le inspir , daca pleaca...
* ce le inspir , daca revin...

Privind asa in urma.... constat ca unele intalniri chiar sunt absolut intamplatoare , chiar daca fiecare in parte tine de niste coincidente , de anumite conjuncturi si afinitati... ca fac parte din viata fiecaruia.... ca de fiecare in parte depinde daca le lasam sa ne imbogateasca sau saraceasca viata.... sau daca merita macar sa riscam sa vedem despre ce e vorba...

Pana la urma nimeni nu stie ce va fi.. e vorba doar de alegeri si conjuncturi.... unele fericite , altele neinspirate , unele care ne bucura sufletul , altele care ne intristeaza inima....

Noii colegi :)

2008-07-04T10:35:00.000-07:00

Lucrez intr-o firma mica.N-are mai mult de 50 de oameni.
O firma foarte veche , unde pana nu demult au fost numai oameni vechi de 30-35 de ani. Oameni care au lucrat numai aici toata viata lor.Oameni care au crescut , s-au casatorit , au facut copii , au divortat , s-au maturizat , au lucrat o viata impreuna ...
In ultimul timp au inceput incet, incet , pe rand sa se retraga... lucrurile s-au mai schimbat , poate au obosit , poate vor sa fie doar bunici, poate vor sa faca altceva...
Cand am venit eu aici , acum 8 ani mi-a cam picat fata.
Aveam 26 de ani.Veneam dintr-un colectiv tanar.Eram de departe cea mai tanara si mai veneam si ca sefa, cica.
Mi-a fost o teama cumplita ca n-o sa fac fata.
Cand mi-am mai vazut si noii colegi mi-a venit s-o iau la fuga.
Probabil ca si-au dat coate , probabil ca au comentat la vremea aia ca uite a venit mucoasa asta cu figuri in cap sau mai stiu eu ce.... ca nu vor sa-mi spuna nici acum , dar chicotesc atunci cand ii intreb :)
Nu povestesc aici ce "lupte" am dus pana s-a asezat praful pe masinile clasice de scris, pana s-a renuntat treptat la scrisul de mana , cu stersaturi, mazgaleli, corecturi , cu documente jumulite care sincer , aratau ca dracu, pana am invatat excel-ul , word-ul , internetul, pana am invatat sa ne respectam de ziua femeii in oras, in loc sa stam acasa ca sa economisim banii si multe altele.
Dar am fost o echipa.Si-mi place sa cred ca mai suntem. Chiar daca vin oameni noi , chiar daca mai pleaca altii vechi , ne sudam din mers.

Acum de noii colegi :

1. Nicoleta

Nicoleta e o femeie simpla , de la tara.Este femeia care tine cladirea curata si care ne cumpara diverse chestii , mai ales mancare.
N-am vazut in viata mea un om cu mai multa energie decat femeia asta.Intra furtunos pe usa , vorbeste tare , de uneori ma si sperie, se agita, nu sta locului,ii joaca ochii-n cap , parca e un ghem de energie.
Vine de cateva ori pe zi sa ne intrebe ce mai vrem, daca mai vrem sa ne cumpere ceva.
E tot timpul in miscare , abia asteapta sa o intinda la cumparaturi.
Asta cred ca-i place cel mai mult.
E o femeie grasuta bine.Tinerica, pana-n 40 de ani , maritata cu-n barbat mult mai mare decat ea super gelos.
Si are mobil.Cand ajunge la Real ( adica, pardon Rial , cum ii spune ea :)) incepe si-mi da bip-uri.Domnisoara Alinaaaaaaaaaaa aud urland in telefon. Da Nicoleta. N-are d'aia ce vreti dumneavoastra.
Da' ce are? Pai d'ailalta. Bine ia din aia.
Intr-o zi aveam noi 3 colegi chef de carnatii aia rotocol insirati pe-un bat. O chemam pe Nicoleta.
Nicoleta ne iei si noua 3 carnati. Daaaa, domnisoara Alinaaaaaaaaaa.
Vine ea victorioasa de la Rial. V-am luat de toate. Ia sa vedem.
Cand ne uitam in pungi inlemnim.Ne luase cate 3 de caciula.
N-are rost sa mai zic c-am mancat la aia 3 zile pana i-am terminat.
Azi vine iar in coasta mea.Imi era foame. Zic stai ca-ti scriu pe biletel ca tu cine stie ce-mi iei.Iau un post-it si dau sa scriu.
Voiam o pulpa de pui.Si scrie Alina tacticoasa pe biletel 1 pula.:)
Nicoleta din coasta mea se uita si se prabuseste de ras. Mda , si pana la urma mi-a luat oricum altceva :)

2. Gabi

Gabi , e noua noastra secretara.
Gabi e un baiat de 25 de ani , mareee, negricios, chelios , tare simpatic , care seamana cu Baloo.
Un baiat chinuit, crescut fara tata , care a ajuns la varsta asta sa-si intretina mama bolnava.
Dar foarte, foarte zambaret, amabil, saritor, cu foarte mult bun simt.
Nu cred ca are 3 saptamani de cand a venit.
De cateva zile chiar a ramas singur cu secretariatul pe cap.
Este foarte operativ.
Cand vine posta , inhata plicurile, ziarele, confirmarile si vine victorios cu ele snop la mine.
Ia uitati ce am primit.
Pai zic , asta e pentru mine, asta pentru cutarica, asta o duci acolo, asta o arunci direct.Da' zic, uite ca scrie si pe plicuri.
Este foarte amuzant.
Uitasem sa spun de telefoane.Avem centrala cu interioare.
Pe mine ma cauta multa lume. Raspunde Gabi din secretariat si ma suna pe interior : domnisoara Alinaaaaaaa , vrea sa vorbeasca cineva cu dvs. Zic : bine Gabi, da-mi legatura.
Stau eu pe fir si-mi vine tonul.
Asta s-a tot intamplat cateva zile.
Pana-l iau eu la intrebari.
Mai Gabi, dar tu cand imi dai legatura ce faci? Mai apesi pe ceva?
Ca nu e nimeni pe fir.
Pai zice : daaaaaaa , mai dau o data legaturaaa ...
Pai eu eram deja pe fir , tu trebuia doar sa pui receptorul jos , ca ramaneam eu pe fir. :)
Sta el asa, pe ganduri si zice : aha , acuma stiu :)
Intr-o dimineata vin eu intr-o rochita alba peste blugi. Transparenta , dupa cum mi-a confirmat colegul de birou in cursul zilei.
Deschid usa , ma bulucesc spre birou si striga Gabi-n gura mare in tot secretariatul : vai ce bine va staaaaaaaa.
Ma duc in birou , si-l intreb pe al meu coleg : ia zi e asa de transparenta?
Se uita el asa la mine , prin ochelari si-mi zice suav : da, e transparenta , da' mie-mi place foarte mult.
Ma duc eu spre baie, unde avem o mare oglinda si cand ma vad inlemnesc : era atat de transparenta ca mi se vedeau sfarcurile.
In concluzie toata ziua am stat ascunsa dupa monitor si respectiva rochita pusa la pastrare pentru la mare, la soare :)

3. Le pun impreuna , desi-s diferite , dar la fel de dragi :
Alexandra si Mihaela

Alexandra- inginera - 23 de ani
Mihaela - fosta profesoara de chimie - tot cam atatia ani

Au venit anul asta , deci proaspete si ele :)

Niste fete frumoase , super istete si dezghetate.Mi-au fost dragi din prima clipa si ne-am inteles din prima.
Parca sunt surorile mele.
Da' ce-mi place cel mai mult e faptul ca-s foarte dezghetate.
Eu cand eram de varsta lor eram mai boamba , eram timida rau.
Mi-ar fi placut sa fiu ca ele.
Ele s-au adaptat perfect de la inceput.

Deci cam ei sunt colegii mei cei noi si dragi si amuzanti.

Rataciri

2008-06-27T07:05:00.000-07:00

Am doi colegi de birou . Un baiat cu prea mult bun simt si-o doamna foarte draga.
Stiu ca uneori sunt o colega dificila.Mai ales cand am perioade incarcate si aglomerate cu lucrari dificile care necesita atentie maxima.
Am facut o data tambalau de nervi ca vreau biroul meu, desi biroul este foarte mare.
A doua zi m-am rasucit.Nu ma vedeam singura si izolata intr-o camaruta mica.
Nu-mi place sa mi se vorbeasca cu dumneavoastra , chiar daca stiu ca e o adresare respectuoasa.
Pe de alta parte , am foarte multe numere de telefon salvate in agenda cu dl/dna cutarica.
De multe ori e vanzoleala mare in birou.Lumea intra si iese aproape non-stop pe usa.
Cu diverse probleme.
Dracii ma apuca , cand in aceeasi zi , la intervale scurte de timp , vin 2-3 persoane diferite care ma intreaba acelasi lucru.O lamuresc pe prima , apare urmatoarea... nelamurita de aceeasi problema.Nu-mi place cand oamenii se suprapun pe aceleasi lucrari.
Nu-mi place sa ma repet.
Stiu ca sufar de perfectionism.
Reactionez cam urat la stres.
Pe de alta parte , cand muncesc, muncesc si nu-mi place sa fiu intrerupta, cand lenevesc, lenevesc si socializez la greu.
Ma simt bine cu colegii mei , cu toti , de sus pana jos.
Sunt calda , cand avem colege sau colegi noi , pentru ca stiu ce probleme de adaptare am avut eu si stiu cat e de greu cand faci o schimbare de job.
Nu dau randament daca nu-s cu cutitul la carotida.

Acum cateva saptamani , sau poate doar zile... colega mea draguta de birou , care e ca si mama mea si cu care lucrez de 8 ani de zile imi spune cam asa :

"Alina, nu stiu ce e cu tine anul asta.De 8 ani de zile , nu te-am vazut niciodata asa.Esti foarte agitata. Nu stiu ce e cu tine."

Sincer , nici eu nu stiu si nu inteleg ce e cu mine.
N-am nici o nemultumire majora , n-am nici un motiv real.
Anul asta pur si simplu am ajuns sa ma urasc.

O persoana care a citit ceva de pe blog , la prima conversatie a ramas cu urmatoarele impresii :

1. se pare ca ai o viata foarte activa si boema. cel putin la nivelul gandurilor ai o viata foarte activa.
2. si cum e viata ta? e frumoasa?
din ce punct de vedere ? - intreb eu
dormi bine noaptea?
dorm perfect
concluzia : inseamna ca esti impacata cu tine

3. am citit putin din blog :
- mi-ai dat impresia ca te iubesti putin cam mult, cred
- de fapt e invers, sa stii...
- daca cu atata patos iti povestesti intamplarile
- nu ma iubesc mai deloc, ma pedepsesc mereu
- tu ai trairi intense..

Si acum sa mi le lamuresc mie :

1. Viata mea nu prea e boema si activa.
- ma duc la job ca toata lumea
- vin acasa dupa job , ca mai toata lumea
- am grija de 2 pisici sa nu moara de foame
- strang zilnic dupa ele
- fac curat , spal vase , fac cumparaturi - mai putin mancare
- nu-mi place sa mananc singura
- lucrez si acasa
- ies cu prietenii la terase sau gratar
- ma lupt cu tot felul de probleme administrative :schimb becuri, bat cuie..
- mai scriu din cand in cand pe blog
- am prieteni putini , dar ma bucur ca-i am si stiu ca-s alaturi de mine neconditionat
- ma imprietenesc greu la modul profund , in adevaratul sens al imprietenirii
- am multi amici de toate varstele
- imi place sa stau de vorba cu lumea
- socializez cu nenea de la ziare care stie ce reviste cumpar , cu tanti de la legume care mi le alege pe cele mai bune, cu vecina semi-nebuna protapita-n fata blocului... care uneori nu-mi raspunde la salut , iar cand sunt incarcata de papornite si sacose ma tine de vorba juma de ora, cu nenea administrator care ma ia mereu de mot ca nu citesc la timp apometrele , cu nenea de la chiosc caruia ii stralucesc ochii la mine cand nu e si sotia lui prin preajma... cu toata lumea cu care interactionez ocazional sau frecvent.

Nu mi se pare nimic boem.

A, pe partea gandurilor , e foarte posibil...
Aici e un adevarat amalgam...imi plac multe lucruri si le rotesc mereu...
Am perioade in care ma uit numai pe discovery - cu toti puisorii lui , history si national geografic.
Am perioade in care ma uit numai la filme - frantuzesti, spaniole, arabesti, nemtesti, chinezesti... orice numai americane nu.
Am perioade in care ma uit numai la talk-show-uri.
Am perioade in care ma uit numai la stiri.
Am perioade in care nu deschid deloc televizorul.

Citesc sau numai frunzaresc , dar cumpar musai descopera , national geografic, mari personalitati, art gallery.

Imi place arhitectura , desi n-am talent.Imi plac casele vechi dar si design-ul modern si diferit.

Imi plac amenajarile interioare , imi plac texturile, culorile vii , materialele naturale. Urasc palul si plasticul.

Ma atrag misterele , civilizatiile disparute , biografiile , crimele , medicina.

Crosetam, croiam si tricotam intr-un timp.

Tot nu vad nimic boem, sincer.

2. Da, dorm tun , n-am insomnii , mereu am senzatia ca nu-mi ajunge somnul- si totusi nu-s impacata cu mine

3. Nu ma iubesc putin cam mult deloc.

Am perioade in care parca-s programata pe autodistrugere. Asta e una din ele.
Mananc haotic, fumez prea mult , dorm prea putin , imi aloc prea putin timp doar mie, imi vad parintii destul de rar , desi stau foarte aproape.
Ma entuziasmez prea usor, ma indragostesc prea repede sau deloc , imi revin repede , nu simt nimic in momentul in care ma decid sa plec , plang uneori de ciuda , de nervi si de epuizare.
Cand ceva nu-mi convine nu ma pot abtine sa nu pun intrebari , ma enervez cand nu obtin nici o reactie.
Ma infurii repede , dar imi trec furiile la fel de repede.
Nu gandesc si nu vorbesc urat despre nimeni , dar tachinez.
Mi s-a spus c-as fi sarcastica.
Nu-s niciodata rau intentionata , dar uneori fac niste gafe incredibile.Ma simt rau fizic cand fac gafe si ranesc fara sa vreau.
Nu-mi place sa ma cert , dar daca-s provocata reactionez urat.
Nu jignesc.
Nu vorbesc la misto , desi glumesc foarte mult.
Sunt foarte impulsiva,ma pripesc, nu am deloc rabdare.
Cer prea mult de la persoanele apropiate.
Simt prea mult.
Am un talent deosebit sa indepartez prin comportament oamenii de care vreau , de fapt sa ma apropii si nu mai stiu cum.
Stiu sa ascult , stiu sa ajut , dar nu pot sa comunic direct , nu pot sa ma deschid fata de anumite persoane. Nu stiu cum si atunci prefer sa tac.
Nu stiu sa pun intrebari , nu stiu sa-mi exprim curiozitatile fata de anumite persoane, de teama de a nu primi raspunsuri.
Teama asta , ma opreste sa intreb , ma opreste sa comunic.
Mereu am senzatia ca deranjez , sau ca cer socoteala, sau ca-s prea indiscreta daca pun intrebari.
Teama de respingere ma face sa par pasiva, indiferenta si rece, cand eu clocotesc de intrebari si nelamuriri.

In concluzie , la nivelul gandurilor si trairilor sufletesti , da am o viata mult prea activa.
Uneori mi-as dori sa fie calma si linistita , uneori mi-as dori sa nu fiu un vulcan clocotind si macinat de curiozitati, intrebari, furii...

Acum , cu viata mea boema si activa , vineri , la ora 18.40 ma bag in pat , clocotind de viata sa visez... :)
Bine ca din vise nu-mi aduc aminte mare lucru...

Imi face bine scrisul... cred ca e modalitatea mea cea mai adecvata de comunicare...

Despre libertate

2008-06-25T12:20:00.000-07:00

O poezie care m-a obsedat multa vreme , acum vreo 10 ani , pe care , surprinzator am regasit-o inca infipta-n memorie e "Elegie"- Puskin

Intotdeauna am fost atrasa de ideea de libertate...
m-a fascinat , m-a atras , am citit o carte intreaga numai pe tema asta - se numea "Despre libertate " de John Stuart Mill , scrisa pe la 1859.
Am tras-o la xerox pe vremea aia , ca o gaseam doar prin biblioteci , cred ca o mai am si acum ratacita pe la mama prin casa ... sta cuminte , subliniata , colorata , studiata intens...

Nu stiu cine mai citeste asa ceva... eu am citit..

N-o sa plictisesc lumea cu teorie , oricum se referea la libertatea civila sau sociala : analizeaza natura si limitele puterii care poate fi exercitata in mod legitim de societate asupra individului.
Ce te faci ca societatea , e totusi constituita din indivizi , regulile sunt facute de oameni , pentru oameni.. cat si daca are dreptul societatea sa-ti ingradeasca libertatea individuala..

Pot fi ele impuse indivizilor , in ce conjuncturi , in ce proportii?
Ce se intampla cand libertatea individului intra in conflict cu societatea...
Esti liber sa faci ce vrei , ai libertatea cuvantului , a gandului , a faptelor... atata vreme cat nu incalci "conventiile" sociale , atata vreme cat nu faci rau altora , cat nu le incalci libertatile individuale..

Nu-mi explic neaparat fascinatia fata de libertate...

In viziunea lui Tutea , "Libertatea omului e partea divina din el"
Libertatea e un termen bipolar.
O aseamana cu o franghie agatata de undeva , de sus : te poti urca pe ea la cer , sau poti sa cobori in intuneric.

Si acum poezia , ca de la ea m-am pornit cu post-ul :

Puskin- Elegie

"Crezut-am ca iubirea s-a potolit pe veci,
Ca amutise glasul pornirilor, viclean,
Ca steaua diminetii calauzeste deci
Pe cel muncit de chinuri scotandu-l la liman.
Ravneam, pe mal, in tihna sa stau, la adapost,
Si sa arat cu mana cum pier in departari
Corabierii care de uragan au fost
Tarati sa se inece-n mari.
Spuneam: “Ferice-acela ce-a trait
Doar zile-ncununate de placeri,
Ca zilele seninei primaveri,
Si, de vartejul patimei ferit,
Nici rob n-a fost iubirii si nu s-a chinuit
In deznadejde, astazi si nici ieri!
Dar eu sunt inca si mai fericit,
Caci sfaramat-am lantul durerilor, si-acum
Merg pe-al prieteniei liber drum!
Pe-ntinsul vietii-nvaluit de fum,
Un farmec luminos a rasarit!”
Dar ce spun eu…nefericit ce sunt!
M-a amagit, vad bine, o clipa de-mpacare,
Caci dragostea cumplita ce-n sufletu-mi tresare
Nu-si stinge flacara nicicand.
Chemat de-ai mei prieteni, furat de veselie,
Eu lira, ca pe vremuri, am vrut din nou s-o-nstrun,
Am vrut sa cant cocheta frumoasa si zglobie,
De Bachus si Delfira vrui sa spun.
Zadarnic insa!…Struna nu se clintea din loc,
Iar mana obosita se rezema-ntre coarde;
Desi simteam ca-n mine vapaia veche arde,
Priveam cu nepasare al tineretii joc.
O, dragoste, nepotolit venin,
Te du cu-alaiul viselor ce-nseala,
Si nu ma arde cu-al tau chin,
Tu, foc mistuitor, dorinta goala!
Zburati, naluci!…Iubire, de astazi m-ai pierdut!
Da-mi bucuria, pacea si tihna din trecut…
Si lasa-ma naturii ce rece sta la toate,
Pe aripa sperantei sa-ncerc sa ma avant,
Ingaduie-mi in somnul de lanturi grele frant,
Sa mai visez la dulcea libertate. "

Great expectations

2008-06-20T22:43:00.000-07:00

Cineva , de curand , m-a pus pe ganduri cu o afirmatie... :
intr-o relatie , sau in general e bine sa n-ai asteptari prea mari... asta ar fi secretul care te-ar tine la adapost de marile dezamagiri si deziluzii.

Ce inseamna great expectations?

Depinde de fiecare persoana in parte...

Are rost sa incepi sa investesti intr-o relatie, de orice fel... in care nu crezi? de la care nu astepti mare lucru? care de la inceput pare sortita esecului?
Probabil ca nu.
Evident exista teoria ca toate relatiile sunt inevitabil , mai devreme sau mai tarziu sortite esecului.
Si constienti continuam sa ne implicam, continuam sa ne amagim ... ca de data asta e altfel, va fi altfel... doar pentru ca noi ne dorim sa fie altfel...
Si intr-adevar , fiecare relatie e diferita.
Ce inseamna esec in acest context?
Ca asteptarile au fost diferite? Ca oamenii ajung inevitabil sa se dezamageasca reciproc?

Cum interpretezi aceasta afirmatie , ca n-am mari asteptari , cand iti e servita cu o nonsalanta dezarmanta ?
La mine se interpreteaza cam asa :

Poti sa faci ce vrei, te poti comporta oricum.... pe mine , care n-am mari asteptari de la tine nu ma poti dezamagi...nu ma poti face sa sufar...
Asa de simplu sa fie oare?

Uite eu am incercat.Nu e deloc simplu.Pentru mine , in momentul in care n-am nici o asteptare , fie ea cat de mica... relatia inceteaza sa mai existe.

Izolezi un om din multime.
Te atrage ceva.
Te hotarasti sa incerci.
Te implici.
Incepe tatonarea initiala, cunoasterea incipienta...
Poti sa afirmi ca n-ai nici o asteptare?
Ca nu-ti doresti sa fie reciproc, ca nu astepti sa-ti fie cautata si apreciata prezenta , ca nu-ti doresti compania celuilalt, ca nu-ti doresti atentie?
Ca fiecare telefon , sau semnal din partea celuilalt , sau lipsa lor te surprinde de fiecare data ?
Te-ai minti singur.
Da, interpretam eronat diferite "semnale".
Mie mi se intampla mai mereu.
Asta pentru ca eu sunt mult prea directa.
Pentru ca gresesc crezand ca si ceilalti gandesc la fel ca mine.
Pentru ca eu nu vand iluzii.
Pentru ca altii vand iluzii inutile si nici macar nu recunosc c-o fac.
Nu pot sa spun lucruri in care nici macar eu nu cred.
Nu pot sa spun lucruri pe care nu le simt.
Nu pot sa incurajez sentimentele cuiva cand stiu ca eu nu le am.
Nu pot sa ma joc cu oamenii.
Teoretic nimeni nu are acest drept... sa se joace cu oamenii.
Si totusi unii o fac.
Cine greseste mai mult?
Cel care se joaca sau cel care e atat de naiv incat se lasa amagit?
Prefer sa fiu naiva , prefer sa ma amagesc uneori, prefer sa cred in oameni , prefer sa simt.
Aleg sa simt , constienta fiind ca pot sa sufar... aleg sa simt pentru ca sunt vie , pentru ca-mi asum riscuri , pentru ca ma implic , pentru ca n-am incetat sa cred in lucruri frumoase...
E alegerea mea, e ceea ce sunt , ceea ce simt , ceea ce ma defineste ca persoana.

Sunt nebuna!?

2008-06-15T12:13:00.000-07:00

Esti nebuna, esti zuza, esti dilie, esti dusa , sunt afirmatii facute de persoanele apropiate mie.
Intr-o noapte , cu sora mea in masina vorbeam despre chestia asta..
Si-i ziceam... mai Oana ce-o sa creada baiatul X despre mine , daca ma port asa?
O sa creada ca-s nebuna.
Se uita ea candid la mine si spune : Si ce? Nu esti?

Nu le contrazic, neaparat... pentru ca... stiu ca am o doza mare de inconstienta si curaj.
E posibil sa fie de la zodie...e posibil sa fie de la razvratirea ce-a urmat celei mai urate perioade din viata mea... nu conteaza de unde vine "nebunia" , dar uneori recunosc, e prezenta.
Imi place sa cred ca e o nebunie frumoasa... atata vreme cat incerc sa nu ranesc pe nimeni cu ea.
Aceste afirmatii contin o doza de admiratie vis-a-vis de actiunile care le-au generat de-a lungul timpului..
Admiratia provine din faptul ca in diverse conjuncturi am avut un comportament sau am reactionat diferit de cum ar fi reactionat persoanele respective in conjuncturi similare.

Farmecul consta in faptul ca , daca nu ma cunosti indeaproape , n-ai reusi
in ruptul capului sa intrezaresti ceva din ea.

Stiu ca au fost persoane carora la prima vedere le-am parut calma,suava,
placida,linistita, calda...si e adevarat , sunt si asa.

Stiu ca au fost alte persoane carora le-am parut inabordabila, rece, inaccesibila, indepartata, absenta... si e adevarat , sunt si asa.

Dar sa revin la "nebunie".

Am fost nebuna, zuza, dilie, dusa...sau perceputa asa pentru ca :

- cu persoanele apropiate sunt foarte destinsa si vorbesc uneori foarte plastic si colorat; imi place sa cred ca nu vulgar , pentru ca urasc vulgaritatea.
- uneori n-am stare , nu pot sta locului , as pleca , m-as duce...as face altceva.. nu pot sa stau prea mult intr-un loc... nu pot sta mult in cluburi, in baruri... eu mereu trebuie sa plec
- am plecat singura de nebuna in necunoscut peste mari si tari. si nu , nu in excursie.plecata pur si simplu par-avion in necunoscut , plecare hotarata aproape ad-hoc, cat de repede am gasit bilet.
- am plecat de nebuna la mare singura noaptea... doar pentru ca voiam sa fiu singura.
- daca n-am chef de job intr-o zi , nu ma duc si gata.
- mai conduc noaptea de nebuna prin oras , doar pentru ca e liber, intuneric si bate vantul.
- ma hotarasc in ultima clipa sa plec undeva, chiar si afara din tara , si-o si fac.
- m-am hotarat sa ma marit, desi sustineam sus si tare ca n-o s-o fac niciodata.
(acum am revenit oarecum la sus si tare ca n-o s-o mai repet , pentru ca am facut cea mai nereusita alegere din viata.... a fost cam singurul esec major...dar a fost alegerea mea si mi-am asumat-o)
- am condus cu 160 la ora o rabla de masina , care mai avea si probleme... ma si mir ca n-am patit nimic.eram singura in masina si nu ma grabeam nicaieri , dar aveam nevoie de adrenalina.
- am dormit in masina pe plaja, ca n-am gasit cazare
- am dansat lasciv c-o fata careia ii cazusem cu tronc intr-o vara la mare si nu mai scapam de ea.
- am dansat toata noaptea-n picioarele goale in praf , fara sa vad nimic in jurul meu
- m-am urcat in tren din busteni spre bucuresti si m-am dat jos in sinaia...
- nu ma intimideaza functiile oamenilor... sunt si ei tot oameni, ca toata lumea.
- am condus desculta
- am spart farfurii de draci
- mi-am aruncat verigheta de la balcon :)
- am fugit de acasa in facultate
- m-am schimbat de blugi in lift cand veneam de la scoala, ca n-aveam voie sa port.
- am sarit la carotida oamenilor , cand m-au dezamagit
- am cerut explicatii , sau am dat cu pumnu-n masa cand am fost mintita pe fata
- am plecat pe neasteptate din viata unor oameni , cand am realizat ca n-am pentru ce sa mai stau.

Nu-mi aduc aminte chiar tot , am fost destul de nonconfirmista , plictiseala si monotonia m-au scos din minti mereu... dar am si am avut nevoie si de o doza de stabilitate in viata...

Nu pot sa amintesc altele mai palpitante, poate ... au fost si ele prezente , dar sunt doar ale mele..

In concluzie , de la un moment dat am facut numai ce-am vrut..nu stiu daca asta se poate numi chiar nebunie... imi place sa cred ca n-am exagerat in nimic...toate au fost alegerile mele , pe toate mi le-am asumat, pe nici una n-o regret.

oita fantastica

2008-06-11T09:08:00.001-07:00

adopt your own virtual pet!

Cool air

2008-06-10T11:28:00.000-07:00

Am avut niste zile pline de evenimente.

Unul minor a fost achizitionarea unui aparat de aer conditionat, unul de putere mica, scump, cu tot felul de filtre ,dezodorizante si functii multiple.

Scenariul, pe scurt este cam asa :

Se da comanda on-line.Te suna oamenii sa confirmi , tu dai ok-ul si se face programarea livrarii.
In capul meu livrarea coincidea si cu montarea , fiind platite impreuna.
Livrarea se face intre 12-16 , dar te suna ei inainte cu o ora , sa ai timp sa ajungi acasa.
Pana aici totul e ok si civilizat.
Suna oamenii, pleci grabit de la job sa ajungi in celalalt capat al orasului , demolezi casa in asteptarea aparatului mult dorit , strangi, dai covorul deoparte, muti carti, obiecte... faci loc.
Ajung si oamenii , il trantesc in hol , iti iau banii si-ti spun voios la revedere.
Pai si montarea?? spun un pic nedumerita

Aaaa , pai sunati la service pentru programare, noi doar livram.
Hmmm, ok.
Pun mana pe telefon , sun la cateva numere in gol , am si ton de fax, in sfarsit raspunde o doamna : tocmai pe 17 avem liber, mai incercati la altii.
Incerc la altii , din cei 4 la numar... care mi se pareau mai aproape sa nu vina bietii oameni de departe , obtin o programare pe luni de la un domn foarte amabil.

Vine ziua de luni , adica ieri.

Ajung la job, evident in intarziere... ma asez pe scaun si suna telefonul.
Doamna, se poate mai devreme?
Se poate, asta e, ne adaptam, n-avem de ales.

Bat inapoi drumul spre casa , oamenii deja erau lipiti de usa , desi ajunsesem mai devreme, tot ca sa am timp sa adun lucrurile.

Oamenii erau 2 baieti tinerei de pana-n 25 de ani. Draguti, amabili.
Se apuca ei de treaba, imi imbraca toata camera intr-un norisor caramiziu, tropaie, se foiesc, se agita...
Unul din ei , Petre , cica , mai fasnetz el asa era numai cu ochii pe mine.E, zic face conversatie si el , na. Sa fiu amabila.
Radem, glumim, pana colegul lui o sfecleste cu aparatul meu.
Era verde-albastru.
Eu , care in ultimul timp nu prea mai excelez la amabilitate , ma gandesc totusi ca a gresit si omul , ca asta e, se mai intampla si incerc sa nu ma enervez.
Nu se poate rezolva , trebuie sa-l luam la service.
Dar voi nu sunteti service?
A, ba da, dar trebuie dus la reprezentanta.
Si unde e reprezentanta asta?
Pai nu e in Bucuresti.
Aha !
Si cam cat dureaza?
Pai nu se stie.
Cateva zile, o saptamana? Cat?
Nu stim.
Bine.
Pai luam unitatea externa si o ducem la reprezentanta.
Bine.
Hai sa scriem pe ceva, totusi, ca eu am semnat ca montajul e ok si s-a efectuat.
Pai de ce? Nu aveti incredere-n noi?
Ma uit eu asa prostita , mai , mai sa ma apuce nervii.
Zic nu prea , hai sa-l sunam pe sefu.
In fine vorbesc cu seful , care trecuse si el pe acolo sa-si mai ia niste ustensile si ne intelegem pana la urma.

Toata povestea a durat vreo 3 ore din viata mea , plus ora de curatenie de dupa "montaj" , ore in care mi-am repetat in minte neincetat un mod de viata adoptat de un amic si implementat si fiicei lui de cativa anisori " tati , noi suntem pacifisti".

In fine.

Povestea nu se termina aici..

Inca astept telefonul si finalizarea fericita a operatiunii "montajul"

Acum, la 21.30 suna telefonul.
Numar necunoscut.
Raspund.
Buna seara ! Stiti cu cine vorbiti?
Zic , nu stiu.
Pai Petre , de la aer conditionat.
Aaaa, da, da.
Ce se mai aude cu aerul meu?
Aaaa, pai se rezolva, n-am zis ca se rezolva?
Aha
Pot sa te tutuiesc? Se aude-n telefon..
Zic, fie.
Pai ca ce faci in seara asta?
Eu incremenesc.
Zic, am ceva treaba, trebuie sa ajung undeva.
De ce?
Pai, ca ma gandeam sa ma revansez.
What?

Nu spun cum a ramas... doar ca ...

- sunt o persoana amabila si ma comport elegant
- am ajuns sa fac cu nonsalanta multe lucruri pe care odinioara nici nu concepeam ca le pot face
- dar , uite cu un baiat cu peste 10 ani mai mic decat mine , chiar n-am socializat indeaproape.

Asta e, inca colcaie prejudecatile-n mine, se pare ! :)

Si probabil "aventura" nu s-a terminat , ca urmeaza "montajul" partea a doua si tot acest Petre se va ocupa.

Foarte amuzant, n-am ce sa mai comentez.

Preferatul

2008-06-10T11:09:00.000-07:00

Am redescoperit tarziu poezia.

N-am redescoperit-o singura...

Cineva, candva , undeva , m-a facut sa-mi amintesc de ea , m-a ajutat indirect s-o redescopar , s-o savurez , sa ma bucur din nou de ea...

Am citit multe poezii , am stiut multe pe de rost... am turuit luceafarul pentru nota 10 in vreo 10 minute , am ramas aproape fara glas in urma efortului... am descalcit si interpretat multe poezii la prima citire ... mi-au placut , le-am uitat , m-am avantat in cifre si-am uitat sa-mi hranesc sufletul cu ele o vreme...

Preferatul este Marin Sorescu...poate pentru ca reusesc sa ma identific sau regasesc partial in poeziile lui...

Cea mai draga mi-e Simetrie ...

" Mergeam aşa,
Când deodată în faţa mea,
S-au desfăcut doua drumuri :
Unul la dreapta,
Şi altul la stânga,
După toate regulile simetriei.

Am stat,
Am făcut ochii mici,
Mi-am ţuguiat buzele,
Am tuşit,
Şi-am luat-o pe cel din dreapta
(Exact cel care nu trebuia,
După cum s-a dovedit după aceea).

Am mers pe el cum am mers,
De prisos să mai dau amănunte.
Şi după aceea în faţa mea s-au căscat două
Prăpăstii :
Una la dreapta
Alta la stanga.
M-am aruncat în cea din stânga,
Fără măcar să clipesc, fără măcar să-mi fac vânt,
Grămada cu mine în cea din stânga,
Care, vai, nu era cea căptuşită cu puf!
Târâş, m-am urnit mai departe.
M-am târât ce m-am târât,
Şi deodată în faţa mea
S-au deschis larg două drumuri.
"V-arăt eu vouă !" - mi-am zis -
Şi-am apucat-o tot pe cel din stânga,
În vrăjmăşie.
Greşit, foarte greşit, cel din dreapta era
Adevăratul, adevăratul, marele drum, cică.
Şi la prima răscruce
M-am dăruit cu toata fiinţa
Celui din dreapta. Tot aşa,
Celălalt trebuia acum, celălalt...
Acum merindea îmi e pe sfârşite,
Toiagul din mână mi-a-mbătrânit,
Nu mai dau din el muguri,
Să stau la umbra lor
Când m-apucă disperarea.
Ciolanele mi s-au tocit de pietre,
Scârţâie şi mârâie împotrivă-mi,
C-am ţinut-o tot într-o greşeala...

Şi iată în faţa mea iar se cască
Două ceruri :
Unul în dreapta.
Altul la stânga."

Parerea altora

2008-06-04T03:01:00.000-07:00

Intr-un week-end , de plictiseala si curiozitate am intrat pe un site de matrimoniale.
Si da, aveam cont de vreo doi ani pe el, nu-i o rusine, nu-i un secret.
N-am alocat prea mult timp pentru ca n-am rabdare si timp pentru asa ceva , drept urmare si recuperarea parolei mi-a solicitat ceva energie.. :)
Nu asta e ideea post-ului de azi , dar stiu ca unii stiu si nu pozez in alba-ca-zapada.

Ideea post-ului de azi este parerea altora despre noi...

Chiar conteaza?

Pentru unii conteaza, chiar prea mult.

Deci , aruncandu-mi ochii pe cateva profile... am descoperit cu stupoare multe descrieri care suna cam asa : "Prefer sa ma descrieti voi"

Adica ce sa descriem noi?
O poza oarecare? O frantura de-o clipa din viata unui om?
Nu comentez pozele , care mai de care mai hilare si stupide.
Poate o s-o fac in alt post, intr-o buna zi cand o sa-mi tropaie ironiile pana-n in varful degetelor.

Deci asta cu prefer sa ma descrieti voi m-a cam lasat perplexa.

Cum sa-ti suscite interesul o asemenea persoana , o persoana care se crede interesanta si misterioasa doar pentru ca nu spune nimic despre ea... dar ii invita pe altii sa o faca? Altii , adica niste complet necunoscuti.

A , ca-ti mai intrebi amicii, prietenii , cunoscutii cum te percep , cum te vad... desi iti poti da seama si singur de asta din relatia pe care o ai cu ei... e parca altceva.

Ca mai ai nevoie uneori de confirmari suplimentare pentru unele decizii sau comportamente , ca mai ceri niste opinii , iar e altceva , ca pana la urma tot tu decizi pentru tine.

Parerea mea despre aceste persoane , asa prima si singura mea parere e ca sunt niste nedefiniti absolut neinteresanti , asta asa , ca sa fiu draguta.

Leapsa - greu de tot :)

2008-05-30T08:00:00.000-07:00

Am ales un subiect cam delicat... cu care sa inchei saptamana iubirii de pe blog. :)
Desi n-am decretat-o oficial asa , am observat azi, spre sfarsitul saptamanii ca a fost unicul subiect abordat.

Deci subiectul de azi... leapsa indirecta de la ronin... este :

Poti iubi mai multe persoane in acelasi timp??

Intrebarea nu e dificila.
Posibilele raspunsuri imi par foarte dificile si complexe.

Posibilele raspunsuri simple ar fi :

DA = NEGRU

NU = ALB

DEPINDE = GRI

O sa incerc sa schitez niste posibile scenarii, cate unul pentru fiecare varianta , desi nu-s chiar in masura sa comentez prea mult asupra acestui subiect , eu , care-s in "piua" la capitolul iubire.

Varianta DA = NEGRU
Am ales bila neagra pentru ca nu-i deloc o situatie ideala.

Da , poti iubi mai multe persoane in acelasi timp....daca ai o viata traita sub semnul emotiilor.

Viata pentru cei condusi de emotii este foarte diferita , e compusa din ametitoare rasuciri ale limbilor ceasului pe cadran , astfel incat ceea ce vor se schimba atat de rapid , incat cine sunt e in permanent sub semnul intrebarii
Daca un barbat condus de emotii o iubeste azi pe X si maine pe Y , atunci cine este el? - stiu , am dat exemplul pe barbat :)

In concluzie , problema e la tine...cel care traiesti condus de emotii... ori nu stii ce vrei , ori ai prea multa iubire de oferit si ai coplesi o singura persoana...

Varianta NU = ALB

E o varianta ideala , pentru o viata traita sub semnul ratiunii.
Opinia filosofilor e ca ratiunea este piatra de temelie a continuitatii , nu are dimensiuni temporale , nu are termen de expirare.
Spre deosebire de romantic , filosoful nu permite - de exemplu - ca interesul sau sa vagabondeze smintit de la X la Y , pentru ca ratiuni solide sprijina orice alegere facuta.
In dragoste , filosofii raman constanti si credinciosi , vietile lor fiind la fel de bine definite ca traiectoria unei sageti in zbor.

Varianta DEPINDE = GRI

Desi nu-mi place griul , e varianta cea mai complexa.
Nici nu prea stiu s-o abordez...
Aici cred ca depinde de felul de iubire... putem iubi diferit alte persoane... noi ne comportam diferit in functie de alte persoane..
Multe din reactiile sau sentimentele noastre pot fi doar o reactie la comportamentele sau sentimentele diferitelor persoane.

Ne atrag si ne displac diferit anumite lucruri.

E dificil sa regasesti intr-o singura persoana totalitatea , complementaritatea perfecta , proportia cautata de tine...

Pentru ca suntem complecsi , pentru ca dorintele ni se modifica in timp , pentru ca noi ne schimbam in timp... poate nu fundamental , dar ne schimbam ... ne place sa credem ca evoluam.... unele persoane , desi le iubim ... pot avea o alta evolutie pe parcursul timpului.... pot evolua mai lent , mai rapid... e imposibil sa-ti sincronizezi evolutia cu altcineva..

Si atunci ... , desi continui sa iubesti intr-o oarecare masura ceea ce ai.... poti incepe sa iubesti si altceva... diferit de ceea ce inca e langa tine...

In concluzie , am facut cam varza articolul, poate griul mergea inclus in prima varianta , dar am preferat sa dezvolt pe gri...

Si-n a doua concluzie nu e atat de simplu subiectul... nu e deloc simplu...si nu-s chiar in masura sa-l mai dezvolt.

Ma opresc aici fara sa dau leapsa , desi ronin merita cu siguranta povara asta ! :)

Te iubesc acum !

2008-05-29T10:56:00.000-07:00

N-o sa am o majora contributie la acest "post".
Inspirata de povestile frumoase de dragoste imaginate sau traite de roninman... privirile mi-au ratacit pe raftul de carti...

Mi-au alunecat ochii pe "Eseuri de indragostit " de Alain de Botton , o carte cumparata , oferita cuiva cadou , luata inapoi... pentru ca altcineva se miscase mai repede cu aceeasi carte...imprumutata altcuiva , neinapoiata mie .... cautata din nou prin librarii... si in sfarsit cartea mea , pe raftul meu... in sfarsit doar a mea.. fara intentii de-a mai pleca de langa mine .. :)

Mi-a placut cartea... desi are unele pasaje nu tocmai pe gustul meu.. dar parcurge sinuos etapele iubirii.

Am regasit un pasaj marcat , care atunci si acum inca reuseste sa ma puna pe ganduri ...

" Oricat de fericiti am fi alaturi de partenerul nostru , dragostea pentru el/ea ne impiedica sa incepem alte legaturi romantice.

Dar , daca il/o iubim cu adevarat , de ce ar fi acest lucru o constrangere?

De ce am resimti acest lucru ca pe o pierdere , in afara cazului in care dragostea noastra a inceput deja sa se stinga?

Raspunsul rezida poate in ideea deloc confortabila ca , desi ne-am implinit nevoia de a iubi , nu intotdeauna ne implinim nevoia de a dori.

Nostalgia romantica se instaleaza atunci cand ii avem in fata ochilor pe cei care ne-ar fi putut fi iubiti , dar pe care sansa a decis sa nu-i cunoastem vreodata.

Posibilitatea unei vieti amoroase alternative este un memento al faptului ca viata pe care o traim este numai una din miriadele de vieti posibile... si imposibilitatea de a le trai pe toate ne cufunda in tristete.

Tanjim dupa intoarcerea la un timp in care nu exista nevoia de a face alegeri , scutiti de tristetea pierderii inevitabile pe care o implica orice alegere, oricat de minunata."

Un alt citat , pe care unii il aplica cu succes pentru a se eschiva unor situatii oarecum jenante ar fi urmatorul...

" In scenariul tipic al tradarii , un partener il intreaba pe celalalt "Cum ai putut sa ma tradezi cu X , cand spui ca ma iubesti pe mine? "
Intre tradare si declaratia de dragoste nu e nici un fel de neconcordanta , daca luam in calcul timpul.
"Te iubesc" nu poate insemna decat "Te iubesc acum".

"Te iubesc acum" nu e o promisiune.

Uite aici eu m-am lovit in "practica" de o dilema.
Ok , sunt de acord cu faptul ca "te iubesc acum" tine de temporalitate , ca nu e chiar o promisiune pe termen foarte lung..

Dar sa zici azi "te iubesc acum... esti singura" si maine sa taci , sa fugi , sa pleci, sa te indragostesti de altcineva... asta n-o pot intelege.
Si sa justifici ca n-ai mintit nici ieri si nu minti nici azi.... ca pur si simplu asa e viata , ca i se poate intampla oricui...

Asa o fi la unii , DAR

Oricat de intelegatoare as fi , nu pot sa accept ca spatiul temporal dintre aceste doua sentimente diametral opuse poate fi atat de mic , de azi pe maine.... si nu cred c-o sa pot vreodata.

Ori ieri a fost minciuna sau lasitate , ori azi e amagire sau iluzie..ceva , undeva nu-i chiar asa...de simplu.

Incursiune in trecut

2008-05-28T15:10:00.000-07:00

Aseara am fost oarecum nevoita sa merg intr-un club din centrul vechi - fire.. aveam de semnat urgent niste hartii.. alta solutie nu era... amicii mei aveau un concert acolo si-n alta parte nu-i mai gaseam adunati.... asa ca ... n-am prea avut de ales.

Fire - e un club in care-am socializat o vreme acum ceva ani buni si pe care ulterior l-am evitat cat am putut.... adica n-am mai fost deloc.... n-am mai fost aproape deloc in cluburi... si nici nu le duc dorul.

A fost o perioada , o etapa... parcursa poate tarziu.

Tin minte multe lucruri de atunci , imi amintesc cum eram si stiu ca ... acum nu mai sunt aceeasi.

La inceput am vrut doar sa nu stau singura-n casa.Trecusem printr-o perioada neagra... cea mai urata perioada din viata mea.
Eram vulnerabila , naiva si cam salbatica probabil.
Prietenii mei , redescoperiti dupa cativa ani , mergeau acolo... am inceput sa merg cu ei.

La primele iesiri nu mi-a placut... era o hruba aglomerata, zgomotoasa ,plina de fum , plina de figuri ciudate ..in care se asculta rock. Stiu ca stateam ascunsa prin cotloane sa nu ma vada lumea... asa eram de salbatica sau poate doar timida.
Plecam mereu devreme.
Luam o "gura" de lume , de aglomeratie si fugeam repede acasa.

Nu-mi placea.

Apoi am inceput sa ma acomodez , sa ma familiarizez cu figurile , sa ma simt mai in largul meu.

Apoi m-am indragostit nebuneste si oarecum fulgerator.

Apoi a fost frumos.

Apoi am suferit.

Apoi m-am infuriat.

Apoi am renuntat.

Apoi- urile astea au inceput sa se repete amestecat... la diferite intervale de timp : le uitam, se duceau , reveneau... iar se duceau , le uitam, iar reveneau..

Pana intr-o zi in care am obosit de lume, de unii prieteni , de loc, de tot ce se acumulase-n mine in orele petrecute intre peretii clubului..si-am renuntat sa mai merg acolo.

Azi , dupa ceva ani , stiind ca merg in locul in care am trecut prin atatea stari sufletesti... mi-am pus problema oare cum o sa ma simt ? ... oare ce-o sa simt?...oare o sa-mi aduc aminte ?

Mi-am pus intrebari si m-am dus.

Acum la 1 noaptea , back home sweet home , pot sa spun cu mana pe inima ca n-am/am simtit NIMIC....

NIMIC... de parca cea care a fost acolo acum ceva ani n-are nici o legatura cu mine ..

Ma uitam la decor , la oameni ... unii inca acolo dupa atatia ani si ma simteam goala , goala de orice sentiment , de orice atasament , de orice dorinta , de orice emotie.

Pur si simplu tabula rasa.

Poate intr-adevar oamenii se pot schimba intr-atat incat sa nu-si mai aminteasca ce-au simtit cu atata intensitate la un moment dat in viata lor...

Poate eu am ajuns sa fiu asa....poate mi-e usor sa-mi delimitez viata in etape , in felii... sa ma uit la cele trecute si sa pot spune ... pe astea le-am trait , pe aici am fost, astea au trecut si gata... n-a ramas nimic... decat o amintire dulce-amara fara incarcatura sentimentala in prezent...

Poate a fost nevoie sa merg aseara acolo , poate a fost un test neprevazut care sa-mi arate ca nu mai sunt fata salbatica si naiva care-am fost..

Doar vulnerabilitatea a refuzat sa dispara definitiv din cea care am devenit..

Felii de viata

2008-05-27T12:37:00.000-07:00

Cu cateva zile inainte de celebra sarbatoare de 1 Mai am dat o fuga-n librarii. Mi-era pofta de carti... carti noi, lucioase, colorate frumos... care sa mai inveseleasca negrul lui murakami care-mi ocupa ceva loc pe rafturi..

Mi-a atras privirile o carte bleu cu doi ingerasi pe coperta , scrisa in tandem de Alice Nastase si Aurora Liiceanu : "Care pe care - femei si barbati ".

O carte scrisa "prietenos" pe parcursul careia mi-am recunoscut multe ganduri neexprimate vreodata cuiva...

Din acele multe ganduri o sa aleg unul la intamplare...

" Privesc in urma si-mi vad viata de pana acum impartita in felii care nu seamana deloc intre ele.Unele taiate abrupt, nemilos, zgrunturos.Altele, subtiri si perfecte, fine , aproape desavarsite in frumusetea lor. Multe imperfecte.Si destule amare.
Etape de viata pe care le-am mancat pe paine.
Suferinte pe care le-am digerat cu greu , dar si bucurii pe care le-am savurat cu lacomie.

Nu m-am simtit niciodata indreptatita la fericire...
Si poate , de aceea n-am primit-o decat rar , dureros , parca cumva impotriva vointei mele.
Si totusi , clipele de noroc imprastie lumina peste tot trecutul meu , cu o forta care le face sa valoreze mai mult decat toate nesfarsitele ore de tristeti."

Nesfarsite ore de tristeti poate ca n-au fost... dar au fost tristeti de care n-a aflat nimeni , pe care-am reusit sa le maschez, sa le ascund, sa le pastrez... au fost doar ale mele.

Am ajuns sa pot face asta ... sa pot parea vesela, superficiala, fericita si fara griji chiar si atunci cand poate nu sunt.

Am ajuns sa privesc cu suspiciune multe gesturi frumoase indreptate catre mine... nu stiu ce sa fac cu ele , cum/daca sa le primesc , cum/daca sa le interpretez...

Am ajuns in ultima vreme sa elucidez un pic acest feeling sau comportament printr-un fragment dintr-un horoscop complex care mi se potriveste "manusa" , care suna cam asa :

" Lack of affection at key times of their past.Painful memories of the past. A person with such a combination should be flooded with affection and warmth. But can they take it? There is a tendency to isolate oneself and not allow love to reach through."

Probabil ca sunt si solutii... imi promit sa incerc sa le gasesc.. :)

Suflete pereche

2008-05-22T12:31:00.000-07:00

Am revazut de curand la cineva o carte care m-a fascinat acum vreo 20 de ani... "Adam si Eva" de Rebreanu.Am citit-o si rascitit-o atunci de nenumarate ori...

Nici nu stiu ce m-a fascinat atunci... nu stiu cat credeam in suflete pereche, cat de romantica eram, la ce visam, ce asteptari sentimentale aveam...sau poate nu vreau sa-mi aduc aminte.

Reincarnarile succesive (parca 7 la numar) in diferite epoci,regasirea sufletului pereche in cele mai nepotrivite imprejurari, recunoasterea reciproca doar dintr-o privire , fara cuvinte rostite... moartea inevitabila si imediata recunoasterii..stiu ca m-au intristat mult atunci..

Nici macar reincarnarea finala , din a saptea existenta n-a fost un happy-end... culminand in momentul mortii cu flash-urile reincarnarilor anterioare ale acelorasi suflete pereche..

Acum, dupa 20 de ani pot spune cu mana pe inima ca nu cred in suflete pereche..

Nu cred ca dragostea profunda si adevarata te poate pocni ca un bumerang in moalele capului sau in strafundurile inimii.

Cred in atractie-chimie, in compatibilitate , in rabdare, in atentie, in intelegere , in comunicare... in orice altceva numai in suflete pereche nu.

Nu ma pricep la suflete , nu le pot descifra, nu le pot descalci... nu ma pricep sa-l vad in totalitate nici pe al meu, cum sa reusesc sa ma regasesc in altul?

Lumea concertelor rock-din culise

2008-05-20T23:55:00.000-07:00

Aleg sa scriu despre lumea concertelor rock dimineata.
Incep cu precizarea ca nu-s o persoana prea muzicala in general- rock nici atat
Dar
Merg la spectacole , merg la concerte si imi place.
Nu ma imbrac in negru , n-am tatuaje, n-am piercing-uri , nu tin 2 degete raschirate-n sus , nu dau din plete, nu-mi scutur creierii-n cap.

Ma fascineaza multimile ,oamenii, spectacolul,luminile, sunetele... magia din ele..

Timp de cateva ore savurez o alta lume.

Despre vedetele rock din afara :

- profesionisti
- prietenosi si sociabili
- fara aere de vedete
- arata fioros, dar nu-s deloc asa
- se mai imbata , dar sunt simpatici
- au foarte mult bun simt
- le place berea romaneasca
- nu fumeaza
- nu demoleaza camerele
- vorbesc despre prietenele lor
- oricat de banal ar arata , pe scena se transfigureaza complet

Despre ce le aratam in Bucuresti in cateva ore disponibile :

- casa poporului - nu comentez ca pentru mine e doar o hardughie imensa si urata care-mi zgarie zilnic retina
- centrul vechi - niste ruine obosite , pline de schele, atacate de mucegaiuri,bucati de pietre insirate pe jos prin curte , un maidanez prietenos pripasit in incinta, fara inscripitii, fara ghid... dar cu bilete de intrare.
- strazi desfundate, tevi si conducte la vedere, cladiri in ruina cu buline rosii, boschetari la tot pasul
- universitate - magazine pline de stifturi tipatoare , pasajul cu scarile ciobite, peretii murdari, praf, plase, schele, mirosuri pestilentiale.
- cafeneaua actorilor - lumea de pe terasa uitandu-se la noi ca la urs , dandu-si coate, aruncand ocheade, barmanite plictisite, indolente si sictirite , cu fete lungi si acre.

Si totusi merg cuminti pe langa noi , fac poze, zambesc, comenteaza, ne spun povesti din tara lor,glumesc, mananca frumos, imping scaunele sub mese la plecare, ne strang puternic mainile la despartire, se uita in ochii nostri cand fac asta, zambesc larg si calduros spunand politicos " nice to meet you , see you next time".

I'm so fucking special

2008-05-16T12:08:00.000-07:00

De cand am intrat si eu in randul lumii , adica in randul clasei muncitoare , acum vreo 13 ani , am fost cam la 3 interviuri.
Cred ca la primul interviu chiar , la o mareata firma de asigurari (nu-i dau numele , ca acum sunt "fericita" lor asigurata almost for ever ) mi s-a pus intrebarea "de ce crezi tu ca esti speciala? ".

Avand in vedere vasta mea experienta in ale interviurilor , cu intrebarile "capcana" atasate inevitabil conversatiei , intrebarea cu pricina m-a luat complet prin surprindere.
Imi amintesc si acum ca am stat in suspans cam 1 minut , minut care mi s-a parut interminabil.A fost cel mai lung minut din viata mea.
Sincer nu prea stiu nici acum raspunsul la intrebarea cu pricina , daramite atunci.
Si stand eu asa pe ganduri , imi vine o idee care nu s-a dovedit prea mareata. Ii zic domnisoarei : "pai sunt speciala pentru ca sunt o persoana buna".
Se uita ea asa la mine si-mi zice printre dinti : " sunt o gramada de persoane bune , asta nu e nimic special".
Ma intreb si acum daca i-as fi zis ca-s balerina , sau pictorita , sau cantareata sau mai stiu eu ce... ca intru pe geam daca ma da afara pe usa ... o impresionam mai mult ? :)

Si uite , ca sa-i dovedesc aleia ca I'm so fucking special am lucrat pentru ei , dupa 13 ani de la fericitul eveniment numit interviu ratat.

Incredibil dar adevarat

2008-05-16T10:01:00.000-07:00

Bucuresti - 16 mai 2008 ora 15.10 -

Locatia : Bdul Carol-pana-n intersectia cu Mosilor

Trafic : bara la bara in ambele sensuri

Destinatia : un local de pe Intrarea Spatarului -pe partea opusa locului de parcare.

Loc de parcare : Bdul Carol

Je si colega mea Alexandra parcam pe Bdul Carol.
Coboram din masina si sondam un pic traficul , de pe trotuar : stanga, dreapta - sa ne dam seama care e cea mai apropiata trecere de pietoni.
Ne oprim un pic si ne uitam spre partea opusa a bulevardului.
In dreptul nostru o masina oprita in coloana.
Imi atrage atentia o miscare si ma uit fara sa vreau...
La volan , cu geamul lasat pana jos pe partea noastra :
un "domn" cu burta goala , tricoul ridicat pana la subtiori ce credeti ca facea ??
Si-o freca dragilor, si-o freca uitandu-se tacut la noi...
Am impins-o pe Alexandra care nu observase ce facea "domnul" si ne-am indreptat spre trecere.
S-a facut probabil verde , masinile s-au pus in miscare.... si m-am uitat un pic in spate , inca socata : era un renault clio bej-auriu..
Singurul regret pe care-l am e ca n-am retinut numarul... :)
Incredibil , dar din pacate adevarat !

Actiunea si Reactiunea

2008-05-15T02:48:00.000-07:00

Azi , 15 mai e o zi speciala. Ziua in care se declara veniturile pentru anul trecut.
Evident ma incadrez si eu in categoria preafericitilor care au avut mai multe surse de venit.
Evident n-am pregatit nimic , o las pe dupa-amiaza.
Dimineata , adormita si cu capul plin de sursele mele trecute de venituri ma indreptam agale spre job.Drumul e lung si aglomerat.
Si cum dormitam eu asa la volan , observ o masina care facea flic-flacuri prin spatele masinii mele.Imi zic in sinea mea : s-o grabi omul , sa-i facem loc.Masina tot in coasta mea era. Si asa am trecut de cateva semafoare bune.Masina tot in coasta mea.
A trecut ceva timp pana sa-mi dau seama ca eu eram obiectul atentiei excesive din partea celuilalt sofer.
Primele ganduri s-au ingramadit in minte printre cifre si surse de venit : poate am ceva la masina, imi cade un capac, imi iese fum de undeva, l-am deranjat pe ala cu ceva...
Ajunge masina-n dreptul meu , in sfarsit , la un semafor , coboara geamul dinspre partea mea si urechile-mi aud urmatoarele intrebari : "unde te grabesti asa gagico?" "imi dai si mie numarul tau de telefon?".
Ma uit prostita la ala pe care-l credeam bunul samaritean.
Nu-mi vine in minte pe moment nici o replica acida.
Si cum stateam eu asa cu mainile inclestate pe volan de nervi,imi pica ochii pe inelul meu de azi.
Inelul meu de azi seamana cu o verigheta , doar ca mi-a ramas mare pe inelar.In consecinta , statea cuminte pe degetul "magic" de la mana stanga.
Ma uit impasibila la ala, si-i arat inelul , cu tot cu degetul "magic" : sunt luata domnu' , sunt luata . :)
Acum se uita el prostit la mine.
Si-n curand s-a facut verde si asa s-au despatit drumurile noastre..

Wireless

2008-05-13T02:00:00.000-07:00

Mai nou am tastatura si mouse wireless.
La inceput am fost oarecum incantata c-am scapat de mataraia de pe birou.
Bucuria a fost efemera. A tinut pana s-au epuizat primele baterii.
Evident asta s-a intamplat tocmai cand aveam ceva urgent de terminat.
Nici o problema, am de rezerva imi spun cu satisfactie.
Le caut un pic cu privirea , le zaresc aruncate pe un raft , le inhat victorioasa si demarez procesul de inlocuire.
Incep cu mouse-ul.
Floare la ureche dupa ce reusesc sa-l dezasamblez.Introduc tacticoasa noile baterii , atenta la plusuri si minusuri, pun capacelul la loc si apas cu incredere si plina de speranta butonasul magic al receiver-ului.Piua.Clipoceste verde si vesel la mine pana ridic degetul de pe el.Mouse-ul tot in piua era.Il iau si-l intorc pe toate partile, il dau cu rotile-n sus pana zaresc alt butonas magic cam de marimea unui varf de bat de chibrit pe care scrie connect.Plina de speranta inhat un pix si apas indelung pe el.Nimic.
Am doua maini , incerc sa le folosesc simultan.Cu una tin varful pixului infipt in batul de chibrit , cu cealalta apas indelung pe receiver.Victorieeeeeeeeeeeeeeeee.Am reusit sa resuscitez mouse-ul, uraaaaaaaaaaaaaa.
Dau sa scriu in documentul care astepta cuminte pe ecran si apas energic tastele.Cand colo, piua si tastatura.Cant un pic la pian plina de nervi deja.Nici o reactie.Dau cu ea un pic de birou, o zgaltai, o smucesc - nimic.
Bineeeeeeeeee , le inlocuim si pe ele.Reiau procesul tehnologic aplicat mouse-ului.
Alta floare la ureche.
Evident tastatura wireless are si ea un buton magic de connect dedesubt, cam de aceeasi dimensiune intalnita la mouse.
Stau un pic in cumpana nedumerita.In momentul ala magic mi-am dorit sa am 3 maini.
Apelez la un coleg care avea o mana libera disponibila.Apasa tu aici un pic sa rezolvam problema.Apasa el saracul , beculetul verde clipoceste vesel la amandoi.
Cum ridica degetul de pe el , se stinge suparat.
Mai noi nu stim sa apasam, ce naiba, suntem chiar prosti.
Hai sa mai incercam o data.
Mai incercam o data , cu acelasi rezultat nesatisfacator.
Restartez calculatorul.
Mouse-ul e mai ascultator , incepe sa dea semne de viata.
Tastatura tot in piua.
Ma apuca toti dracii.Mama ei de tastatura, mama lui de wireless , mama lor de baterii si butonase.
Mai dau cu ea de birou , o scutur, apas butonasul... fara nici un rezultat.
Ma intorc resemnata la vechea mea tastatura clasica si demodata.
Intind firul pe birou, trag biroul, scot firul prin spate si introduc victorioasa mufa.
Incerc sa cant din nou la pian.Piua si asta. E suparata, nu ma mai recunoaste.
Restartez calculatorul si incep sa cant la pian.
Victorie !!! Vechea mea tastatura tocita, demodata ,plina de praf, abandonata cu ceva timp in urma fara regrete ma recunoaste in sfarsit !!
Aaaaa , daaaaa, azi e marti 13, pardon.E plina de flori la urechi!

Lumi oarecum paralele

2008-05-12T13:34:00.000-07:00

Curiozitatea sau poate doar intamplarea m-au facut sa patrund in decursul timpului in diverse lumi mai mult sau mai putin accesibile tuturor.
Nu stiu daca am invatat neaparat ceva prin prezenta mea sporadica in ele , dar am aflat ca exista...le-am luat oarecum pulsul.
Nici nu stiu in ce ordine m-am avantat in ele , o sa insir cateva alandala, in ordinea-n care-mi vin in minte.

1.
Lumea intalnirilor Amway... deloc mediatizate , imbracate intr-o aura de mister , unde puteai patrunde doar la invitatia si-n prezenta unui "initiat".Nu prea m-am simtit confortabil acolo..Nu agreez ideea de turma care se extaziaza in fata unui lider zis si "diamant" (parca) care vine pe scena sa prezinte modelul lui de succes in viata in lumea iluzorie a vanzarilor , in care inveti tehnici de manipulare in masa,aplauzi frenetic si te ridici in picioare cu ochii stralucind de adoratie..
Mai sunt lumi similare, le-am vizitat si pe ele ocazional...functioneaza pe acelasi tipic , nu are rost sa le mai amintesc.

2.
Lumea oamenilor cu bani si multe fitze ( in aceasta varianta , pentru ca sunt si oameni cu mult mai multi bani , fara fitze si extraordinar de mult bun simt )
Aici a fost un adevarat spectacol care merita urmarit ocazional just for fun , pentru ca prea multe lucruri nu se discuta acolo. Acolo se defileaza, se face parada si cam atat.

3.
Lumea oamenilor cu preocupari artistice - zisa si boema -aici e mult mai interesant datorita variatelor forme de arta. Daca nu te pricepi cat de cat nu te prea poti entuziasma , pentru ca nu reusesti sa intelegi mare lucru.Toti ti se pot parea mult prea excentrici...

4.
Lumea pasionatilor de sporturi extreme - aici recunosc - am incercat coborarea pe coarda de pe o stanca in gol si-am refuzat o aventura cu barca pneumatica de-a lungul unui rau furios..
Mi-au ars vreo 10 minute mainile dupa, de cat m-am tot frichinit de coarda aia ,disperata sa-mi tin picioarele flexate si sa ma relaxez pe spate,perpendicular pe stanca, dar am ajuns cu bine ,ca altfel nu mai tastam aici in prezent..

In fine ,probabil sunt multe astfel de lumi , eu una asa le percep , ca alte lumi... care merita vizitate ...chiar si numai pentru a-ti reconfirma lumea in care te potrivesti si te simti cel mai bine.

Joaca de-a iubirea

2008-05-11T02:59:00.000-07:00

Am primit recent un mesaj de iubire pe mess.
Am fost nedumerita.
M-a surprins.
M-am uitat la el si m-am intristat.
Era mult prea frumos... mult prea frumos sa poata fi adevarat , mult prea frumos sa-mi fie adresat mie.
Am plans uitandu-ma la el si n-am stiut pe moment de ce am reactionat asa.
Acum stiu.
Am plans pentru ca mi-as fi dorit sa fie adevarat....

Roberto Carlos

2008-05-10T12:12:00.000-07:00

Pe Roberto Carlos l-am cunoscut pe mess... pe mess-ul sora-mii acum cativa ani..Evident Roberto Carlos era cu ceva ani mai mic decat mine...si-l chema de fapt Robert.Nu stiu de ce mi-a venit mereu sa-l alint Roberto Carlos.

Am incins cateva conversatii aprige ca-ntre lei ce eram si ne-am lipit imediat... sufleteste vorbind.Cred ca mai suntem lipiti si acum, chiar daca nu mai vorbim atat de des.
Ne-am intalnit si ne-am plimbat prin Cismigiu.Am turuit incontinuu amandoi.

Mi-e dor de sporovaiala noastra de atunci.
Mi-e dor de pranzurile noastre de vinerea din Carrefour.
Mi-e dor de noaptea in care am batut cateva discoteci dansand ca nebunii , de shaorma de la Dristor cumparata la 3-4 dimineata , de alergatul cu masina noaptea prin oras..
Mi-e dor de telefoanele care incepeau cu "ce face doamna directoareeeeee ?" .
Mi-e dor de problemele lui sentimentale , care intre timp din fericire s-au rezolvat... de confesiunile pe care ni le faceam , de sfaturile pe care ni le dadeam reciproc... de zambetul lui cald.

Eu si Roberto Carlos nu ne-am tinut niciodata de mana , nu ne-am sarutat niciodata decat pe obraz , dar ne strangeam viguros in brate de cate ori ne intalneam.

Imi lipsesc uneori imbratisarile lui , cand am nevoie de caldura!

Suflet frumos

2008-05-09T11:09:00.000-07:00

Suflet frumos e cel mai frumos compliment pe care l-am primit vreodata!
Frumusetea lui consta in faptul ca nu se perimeaza in timp , sau asa imi place mie sa cred... ca un suflet frumos ramane frumos toata viata.
A venit de la doua persoane importante din viata mea , la distanta de 13 ani intre complimente...Si ele aveau suflete frumoase..
N-o sa povestesc decat despre prima persoana..
Prima persoana era de fapt un berbec.M-a iubit , probabil de aceea mi-a crezut sufletul frumos...
A fost o competitie continuua intre noi pentru a-si dovedi ca era mai bun decat mine.

Adevarul este ca era.La multe lucruri.

Eu eram mai senina pe atunci... paream ca obtin lucrurile mai usor decat el.Pentru mine acele lucruri nu erau atat de importante , desi le acordam atentia necesara..Invatam usor, invatam repede... aveam rezultate un pic mai bune decat el uneori...n-am invatat niciodata de sau cu placere...si nici ca sa dovedesc ceva.Eram doar constiincioasa si uneori aveam sclipiri.

Sufletul lui era frumos pentru ca era un berbec cu adevarat talentat..Scria poezii frumoase si desena incredibil.

Eu nu am avut niciodata talente deosebite...Stiu sa fac multe lucruri utile , nu stiu sa fac nimic deosebit.
Si cu toate astea eu am primit cel mai frumos compliment.

Incercari de aduceri aminte

2008-05-09T02:37:00.000-07:00

N-am reusit sa stochez sau sa readuc la suprafata prea multe amintiri din copilaria timpurie.Nici nu pot localiza prima amintire personala, primele senzatii, primele descoperiri, primele intrebari...
Am crampeie de povestiri si amintiri ale altor persoane pe care ma vad nevoita sa le asimilez ca atare..
Am fost un copil razboinic, curios, furios, incapatanat,nemultumit, galagios,obraznic, indraznet, tumultos, incomod...imi amintesc unele intamplari care indica cele de mai sus..
In prezent regasesc foarte putine din copilul care am fost... in copilul care am devenit..
Ma enervau interdictiile de orice fel... am petrecut multe ore singura , sechestrata in casa... pentru ca parintii lucrau , sau mereu cu cheia atarnata de gat.Asta imi aduc precis aminte.Ma vad cocotata pe geamurile inalte observand lumea de afara. Am avut norocul sa am un view impresionant , dar prea indepartat..Am crescut dincoace de Dunare intr-o vila infipta in marginea unui deal inalt.Dincoace erau putine case, putini oameni. Erau multi care treceau spre orasul de dincolo..Partea de aici era salbatica si era numai a noastra, a celor cativa copii alaturi de care am crescut.
A venit vremea in care a trebuit sa merg zilnic dincolo, dincolo de Dunare , la scoala. Posibilitatile erau atunci limitate, adecvate celor doua anotimpuri extreme : vara - barci sau salupe (bacul a venit mult mai tarziu) si iarna - tropaind pur si simplu pe gheata pe Dunarea inghetata bocna.
Am urat Dunarea ... era un brat cenusiu, tulbure si agitat care ma despartea de restul lumii.
Acum nu mai simt asa... acum realizez ca de fapt m-a ajutat sa descopar infinit de multe lucruri mai importante care erau dincoace.M-a ajutat sa cresc libera , libera sa explorez.
N-am facut niciodata baie in Dunare , mi-a inspirat mereu teama.
Am avut mereu o personalitate puternica-aproape masculina.Eram un baietelo-fetita , un fel de struto-camila.
Eram sclifosita,nu-mi placea sa mananc nimic si pentru asta uneori stateam si o ora sau doua in fata farfuriei pana probabil mama exasperata renunta.
Eram inalta , slaba si desirata ca o barza, eram tunsa mereu castron cu breton in franjuri sau cu cozi si pampoane in varful capului.Aaa , si mai aveam si aparat dentar , un calus cu care abia puteam sa mormai cateva cuvinte..L-am urat, evident... nici acum n-am uitat durerea pe care mi-o producea.Evident cand zburdam pe afara il scoteam mereu , il lasam pur si simplu pe jos cand ma cocotam in pomi sa rontai zarzare... uneori uitam de el acolo..si din pacate era pretios , era unicat, am fost un cobai la vremea respectiva.
Imi placea sa fiu lider , toti copiii gravitau in jurul meu, aveam ceva care-i atragea... eram puternica sau poate capul rautatilor in cercul nostru...
M-am jucat si cu papusile , dar doar ca sa experimentez.Le tundeam si asteptam sa le creasca parul.
Ma bateam cu alti copii.Minteam.Furam flori din cimitirul turcesc.Alergam.Ma cocotam in copaci.
Ma uitam fascinata noaptea la luminile orasului de peste fluviu.Tipam, urlam, faceam harmalaie.
Nu voiam sa stau cu sora mea , cand a aparut in peisaj pe cand aveam 10 ani.Am facut o adevarata revolutie.Mi se ingradea libertatea.Eu vreau afara, vreau in vacanta.Nu voiam sa fiu baby-sitter la 10 ani.Am stat si n-am stat.S-au incercat diverse variante : ba o fata mai mare decat mine, ba o baba din oras.N-au prea mers, tot pe capul meu cadea corvoada.Spumegam de furie.Ii zgaltaiam caruciorul cu furie.Ea a fost un copil cuminte , prea cuminte , complet diferita de mine.Eu eram tot un clocot, tot o furie. Statea si se uita la mine cu ochisorii aia mici de sub parul blond si radea la mine.Cred ca ma enerva ca ea era mica, vesela si fara griji si eu incepeam sa primesc responsabilitati mult prea devreme.
Am fost un copil agitat.
Mereu curios , voiam sa stiu tot-despre tot atunci si mai ales DE CE.
Am invatat mereu bine.Scriam mare si urat.Stiam locul fiecarui obiect din casa , poate pentru ca eu umblam ultima si mereu cu ele, scotoceam, scotoceam si iar scotoceam.
N-am stat niciodata bine la compunere.Ma blocam mereu, nu puteam sa dezvolt o idee.Tema "Cum am petrecut vacanta de vara" ma enerva cel mai mult.Am fost la tara.A fost frumos.Dupa aia nu mai gaseam nimic interesant de adaugat.Era un chin.
Istoria ma scotea din minti.Nu puteam sub nici o forma sa retin perioadele de domnie.Nu gaseam nici o conexiune logica.Era alt chin.
La recitat poezii la serbari eram dezastru.Turuiam ca un papagal cracanat sa scap mai repede de corvoada.Daca ma intrerupeai, ma opream de tot, se rupea filmul...
La o serbare am fost veverita.Imi facuse mama un costum de veverita.Cu el m-am descurcat , mai putin cu coada... nu voia sa stea in sus cu nici un chip, se tot pleostea.Am o poza cu mine veverita... ma face sa rad si acum.Eram o veverita cracanata !
Am fost comandanta de clasa, aveam in pieptul mic de pionier snurul galben , mandria clasei.:)
Era cat pe ce sa se faca albastru, dar n-as fi facut fata stresului de a vorbi in fata marilor adunari de detasament sau unitate, sincer nu mai stiu denumirea lor ..:)
Cam asa au fost primii mei 10 ani de viata , in linii mari.... aproape o copilarie ca oricare alta , nici mai buna , nici mai rea decat a altor copii de atunci..